Grădina cu surprize_Partea 1

Prietenul meu, Universul

Aurora își dădu seama că trecuse ceva vreme de când mergea... așa, fără țintă, pe cărarea ce șerpuia printre pâlcurile răzlețe de copaci. Cerul părea pregătit de ploaie și un vânt rece îi aducea mereu șuvițele de păr peste față. Se apropia seara și uitându-se în jur nu descoperi nici cel mai mic indiciu de adăpost pentru noapte. Se strădui să-și amintească de unde plecase și încotro se îndrepta, sau măcar de câtă vreme se afla pe drum, dar mintea îi părea la fel de încețoșată ca cerul care parcă tot cobora spre ea ca și cum ar fi avut intenția să o strivească.

Începu să grăbească pasul deși nu avea nici o logică, pentru că nu știa către ce fugea, însă simțea că vrea să fie cât mai departe de acel loc. După o vreme, când fu nevoită să se oprească să-și recapete suflul normal, aruncă o privire în spate și i se păru că acolo cerul se înseninase și parcă o îndemna să se întoarcă. După câteva momente de ezitare decise totuși să-și continue drumul. Gândul care o făcuse să aleagă să meargă mai departe îi șoptise: ”dacă ai plecat de acolo probabil ai avut un motiv serios, iar renunțarea nu ar trebui să fie o opțiune fără justificare”. ”Da”, își spuse Aurora, ”renunțarea nu face parte din obiceiurile mele!”

Așa că porni mai departe, cu pas hotărât, dar fără să mai alerge. În scurt timp se va înnopta, gândi ea și în acel moment zări, nu prea departe în față, o luminiță pâlpâitoare. Nu, nu putea fi o stea pentru că era prea jos. Precis era o casă sau așa ceva. Grăbi din nou pasul și pe măsură ce se apropia își dădea seama că erau un șir de luminițe care încercuiau ceva... ca niște stâlpi de lumină în jurul unei curți. Mai merse o vreme și în sfârșit ajunse la o poartă mare de lemn. Luminile erau într-adevăr de la stâlpii plasați din loc în loc, pe gardul de piatră ce împrejmuia ceva ... ce părea o grădină. Parcă se auzea și un susur de apă... Aurora apăsă pe clanța porții și aceasta se deschise cu un scârțâit prelung. Dar momentul de groază provocat de acest sunet în noaptea friguroasă și întunecată se topi imediat într-o încântare care o cuprinse pe Aurora când dădu cu ochii de spectaculoasa grădină ce se întindea până foarte departe.

O alee pietruită, mărginită de tufe de iriși mov ducea la o superbă fântână cu trei cupe imense. Apa se revărsa peste marginile uneia pentru a o umple pe următoarea și a se revărsa din nou limpede și strălucitoare, de parcă ar fi fost plină de licurici. Aurora își afundă mâinile în bazinul din jurul fântânii și simți răcoarea plăcută a apei. Își trecu apoi mâinile umede peste față și simți că se înviorează și toată oboseala drumului dispare, dar nu numai atât, începu să vadă tot mai clar și tot mai departe și observă că de la fântână plecau câteva alei, mărginite de flori superbe, care conduceau către câte o cabană. Păreau destul de diferite între ele, însă toate aveau luminile aprinse și ușile de la intrare deschise, ca și cum ar fi invitat-o să le viziteze și să le afle tainele. Pentru că deși oboseala se risipise, mai era puțin înfrigurată și flămândă se gândi să accepte ”invitația” celei mai apropiate căsuțe.

Apucă deci pe aleea mărginită de crizanteme galben-aurii. Casa avea doar parter. La cele două ferestre larg deschise, aflate de o parte și de alta a ușii, fluturau perdele galben pai. Aurora păși peste pragul de lemn, într-un mic vestibul care părea a fi și un fel de birou. Pe peretele din spate se afla o fereastră închisă, ce dădea spre gădină, iar sub ea o masă de scris cu toate cele trebuincioase unui ... scriitor. Aurora păși cu grijă pe covorul moale, de culoarea portocalei și se așeză pe scaunul comod, cu mânere și tapițerie din stofă cu imprimeu de crizanteme aurii. Își trecu mâna ușor pe deasupra teancului de hârtie de scris, a cutiei cu creioane și a celor câteva caiete de diferite mărimi. Deschise unul. Era de matematică și nu avea nimic scris în el. Deschise altul. Era o agendă săptămânală necompletată. Al treilea se dovedi a fi un jurnal. Aurora tresări. Pe prima pagină a jurnalului stătea scris: ”Jurnalul Aurorei de călătorie spre prosperitate”. Îl răsfoi plină de curiozitate, dar nu era nimic scris în el. ”Ce curios!”, își spuse ea. Apoi se gândi că mai erau și alte persoane cu același nume în această lume, așa că își mută atenția spre cele două uși închise, care duceau în încăperile ale căror ferestre le văzuse de afară. Ușile vopsite în culoarea aramei, aveau fiecare câte o plăcuță aurie. Pe una scria ”TRECUT” și pe cealaltă ”VIITOR”. ”Hmm... al cui trecut și viitor?” se întrebă Aurora frecându-și ușor bărbia cu mâna dreaptă, așa cum obișnuia când era în fața unei dileme importante. ”Dacă se deschid, înseamnă că îmi este permis să intru și o să mă lămuresc”, își zise ea. ”Dar cu care să încep? Dacă e vorba de trecutul meu ce aș mai avea de aflat? Poate chiar i-am acordat prea mult timp, întrorcând pe toate fețele anumite aspecte și trăgând mereu noi concluzii... Și viitorul? Oare vreau să-l aflu? Dacă nu-mi va plăcea ce mă așteaptă? Grea alegere!”, își spuse Aurora oftând din tot sufletul. Merse la masă, luă o foaie și un creion și își trase scaunul în dreptul ușilor, apoi se așeză și împărți foaia în două, pe verticală, cu o linie. Asta era ceea ce o ajuta să ia decizii cel mai ușor: o listă. De data asta nu va analiza varianta ”contra” ci doar ”pro”,  ”pro trecut” și ”pro viitor” și scrise aceste două titluri pe cele două coloane ale colii de hârtie. Începu apoi să înșire tot ce-i trecea prin minte și în câteva minute lista arăta cam așa:

 PRO TRECUT                                               PRO VIITOR

- este un loc cunoscut                                   - mă provoacă

- poate mai este ceva ce mi-a scăpat          - mă pot pregăti pentru ce urmează

- pot revedea locuri și oameni dragi             - pot încerca noile mele idei

- nu necesită decizii noi                                - am posibilitatea de a schimba

- nu presupune alegeri noi

Părea că trecutul a câștigat cu un vot diferență. Apoi Aurora se gândi că oricum nu aflase de nicăieri că trebuia să aleagă între cele două. Așa presupusese ea, dar poate va avea acces neîngrădit peste tot. Zis și făcut. Lăsă foaia pe scaun și se îndreptă hotărâtă spre ușa din dreapta pe care scria ”TRECUT” și o deschise cu ușurință. Camera era mare. Jumătatea din stânga, spre fereastră, era amenajată sub forma unui loc de citit, cu cărți aranjate frumos pe niște rafturi joase, ce aveau deasupra vase cu crizanteme galbene și formau un semicerc în jurul uni fotoliu comod, lângă care era o lampă cu picior. Partea din dreapta însă părea cu totul altă încăpere. Erau maldăre de cărți vechi împrăștiate dezordonat peste tot, pline de praf și de sub ele se zăreau ieșind ici și colo tot felul de obicte: colțul un cufăr, roata metalică a unei mașini de cusut, mânerul de lemn al unei umbrele, un colac de frânghie groasă ... Aurora era total nedumerită. Se îndreptă spre rafturile de cărți și începu să le citească titlurile: ”Convingerea că merit să câștig mulți bani”, ”Gânduri despre sursele prosperității”, ”Convingerea că banii sunt energie”... și tot așa, însă nu exista nici un autor trecut pe copertă. Aurora o luă pe cea în care scria despre meritul de a câștiga mulți bani și se așeză cu ea în fotoliu. O deschise și începu să citească. Era povestea ei. Cartea spunea exact cum ajunsese ea, după multe dezamăgiri, experiențe triste și mai apoi, după multe cărți citite, cursuri absolvite și exerciții de toate felurile practicate, să schimbe ”Nu merit mai mult decât am”, convingere cu care crescuse, în ”Merit să câștig foarte mulți bani”. Acum avea o idee despre ce se afla între coperțile celorlalte cărți de pe rafurile curate și ordonate: povestea dobândirii convingerilor noi, cu care le înlocuise pe cele vechi, în ultimii câțiva ani.

”Bine, bine, dar ce o fi cu cealaltă jumătate de cameră? Ce reprezintă acel dezastru? Acel amalgam de vechituri dezolante?” Punându-și aceste întrebări, Aurora păși cu grijă printre maldărele de pe podea și ridică cele câteva cărți, atât de vechi și uzate de parcă ar fi urmat să se dezmembreze și deschise cufărul de dedesubt. Acolo zăceau pline de praf unul, două,... zece suluri de pergament legate cu câte o sfoară subțire aurie. Scutură cât putu de bine pergamentul de deasupra îi dezlegă sfoara și îl desfăcu. Citi cu surprindere câteva titluri de cărți pe care le citise cândva, despre prosperitate financiară. Da, dar ce sens avea acea listă? Privind mai atentă observă o notă de subsol pe pagină: ”Dacă ai fi aplicat ceea ce ai aflat din aceste cărți, astăzi nu ai mai fi avut nevoie să te afli aici!” ”Da! O nimerise, adevărul acestor cuvinte o lovise direct în plex!” Aurora oftă cu năduf. Desigur, fuseseră multe lucruri pe care nu doar le citise, ci le studiase, și le însușise și le aplicase. Părea că acestea se aflau în cealaltă parte a camerei. Dar erau la fel de multe cărți sau programe, pe care le parcursese ca pe o lectură ușoară de vacanță și apoi uitase de ele... le trăsese pe linia moartă. Desigur, dacă progresase atât de mult eliminând doar o parte dintre convingerile negative legate de prosperitate, dacă ar fi dus munca până la capăt... și se pare că mijloacele nu i-au lipsit, și-ar fi schimbat total gândirea și viața și alt impact ar fi avut asupra celor dragi pe care își dorea să-i ajute. ”Dar toate astea erau trecut”, își spuse Aurora și lăsând pergamentul la loc în cufăr ieși din încăpere și se îndreptă grăbită spre camera cealaltă, numită ”VIITOR”. Deschise ușa plină de speranță și fu dezamăgită să vadă că era goală, cu excepția unei mici mese simple de lemn în mijloc, pe care se afla un pergament asemănător celui pe care tocmai îl citise, doar că acesta părea nou. Se duse și îl luă, îl desfăcu grăbită și citi:

” Ai început un nou an. Pentru prima dată ți-ai făcut un caiet cu visuri în care te-ai bazat preponderent pe ce ai simțit față de fiecare domeniu și idee. În plus, te-ai pregătit să treci la acțiune.

Totuși, te-ai gândit din nou că alte domenii sunt mai importante decât prosperitatea financiară. Nu în cazul tău, draga mea Aurora!

Banii nu vor fi niciodată totul pentru tine, însă trebuia să-ți fie clar până acum că sunt piedica majoră pe care încă ți-o pui singură în calea realizărilor frumoase care te așteaptă.

De ce? Pentru că refuzi să recunoști că fără bani nu poți avea grijă de sănătate, de casă, de familie, nu-ți poți urma pasiunile, nu ai cum să dăruiești atât cât ți-ai dori și nu poți ieși în lume, în cercurile potrivite,  ca să-ți întâlnești partenerul ideal. Eu ți-am oferit toate ocaziile pentru a înțelege că așa funcționează lucrurile, iar la câte talente ai care pot fi valorificate, banii chiar nu vor fi o problemă pentru tine... DIN MOMENTUL ÎN CARE ÎȚI VEI DA VOIE SĂ CREZI ASTA CU TOATĂ INIMA.

Ce este de făcut? Simplu! Termină treaba începută și pune ordine în lucrurile rămase  nerezolvate în Trecut. Ia din cealaltă cameră tot ce merită recuperat și schimbă tot ce este necesar. Cu tot ce îți rămâne amenajeaz-o pe aceasta cum îți place și cere-mi orice mai ai nevoie.

Pe parcursul acestui an, această încăpere va fi locul în care vei veni să meditezi la ceea ce ți-ai propus și unde vei vedea, în fiecare dimineață și seră, filmul care te arată la sfârșitul anului, când îți vei fi îndeplinit obiectivele financiare.

Și nu uita, pentru asta ai, ca întotdeauna, tot suportul meu!

Fântâna din grădină este mijlocul de comunicare dintre noi. Ori de câte ori ai nevoie de sfatul sau ajutorul meu, mergi lângă bazin, spune-ți dorința cu voce tare, apoi promite că vei accepta fără ezitare soluția mea și pecetluiește înțelegerea spălându-ți fața cu apa din bazin. Ajutorul meu va veni mereu în felul cel mai potrivit ție, momentului și situației, așa că păstrează-ți mintea și inima deschise pentru lucruri neașteptate, cu încrederea nestrămutată că rezultatul va fi cel dorit.

Te îmbrățișez cu drag, al tău etern prieten, Universul”

Aurora se simți pe loc cuprinsă într-o îmbrățișare caldă și aducătoare de pace. Stătu așa, câteva momente, să se umple de acea senzație minunată apoi își spuse: ”Și acum e momentul să trec la treabă!” Se întoarse în cealaltă cameră, își suflecă mânecile și începu să sorteze vechiturile. Asta urma să-i ia ceva timp, dar știa că ori de câte ori va obosi sau va simți că vrea din nou să renunțe, va putea să-și cheme în ajutor prietenul care îi promisese să o susțină, iar ea știa că El mereu își ținuse și își va ține promisiunile.

De acum se va strădui și ea să și le țină pe acelea pe care și le ia față de ea însăși.

Va urma!