Muzica, poveștile și lucrul manual

 

Eram zilele trecute în tramvaiul care mă ducea din centru spre Obor. Chiar și pe căldura asta prefer să circul la suprafață dacă nu mă grăbesc (ca să iau metroul). Nu mă plictisesc niciodată de privit oamenii și orașul. Afișele prezente în tot felul de locuri nu-mi prea atrag atenția, dar pe cele mai multe le observ în trecere. Iată însă unul care mă interesează: 3 septembrie, Concert David Garett. Asta mi-a amintit de încă un motiv pentru care poveștile sunt parte din viața mea, la nivel organic, ca și cum ar fi o parte a corpului meu.

În perioada de gimnaziu, la orele de muzică, profesoara aducea adesea un pick-up și câte un disc de vinil cu un concert. Nimic neobișnuit în asta, dar frumusețea era în poveștile pe care ni le spunea despre compozitor, despre viața lui, despre contextul în care a scris acel concert și ce a intenționat să transmită publicului ascultător. În condițiile astea acultând Simfonia destinului ( a 5a, a lui Beethoven) sau Muzica apelor a lui Handel ori Anotimpurile lui Vivaldi, în primul rând nu putea fi vorba de plictiseală sau lipsă de înțelegere a mesajului muzical, ba mai mult de atât, în mintea mea se derula o întreagă poveste susținută de acordurile muzicale. Acum când scriu aceste rânduri ascult una dintre piesele mele favorite Concertul nr. 1 pentru pian al lui Ceaikovski.

La etapa din clasele primare, când doamna învățătoare ne povestea cum a devenit bobul de grâu o felie de pâine sau copacul foaie de hârtie, apoi ne îndemna să personificăm acele lucruri și să le facem personaje de poveste (în genul poveștii cu Turtița fermecată), s-a adăugat astfel această etapă a poveștilor muzicale.

A ajutat faptul că am practicat patinajul artistic și așa am iubit și înțeles baletul, că am fost ”generația cu cheia de gât” și chiar dacă ieșeam zilnic la joacă, aveam destul timp de citit sau probabil găseam timp pentru că îmi plăcea.

Poate veți spune că toate astea au fost norocul meu. Eu aș spune că a fost chiar mai mult decât atât: am fost binecuvântată ca prin viața mea să treacă la momentul potrivit cei mai buni mentori, iar eu să le acord întreaga mea atenție și să învăț de la ei tot ce se putea.

De multă vreme caut metoda cea mai potrivită de a pune ”pe hârtie” și a da mai departe această dragoste pentru povești generației de astăzi, celor care sunt acum în școala primară sau la gimnaziu, în opinia mea perioada cea mai bună de a dezvolta pasiunea pentru lectură.

Și din nou ”am noroc”. În primul rând pentru că în ultimii 6 ani școlari am lucrat cu copii de această vârstă (more or less – cum ar zice moldoveanu’) pe post de ... ceva între home teacher și guvernantă.

Cu altă ocazie o să vă povestesc cât de puțini oameni fac diferența între bonă și guvernantă și ce mirați sunt cînd refuzi să te lași încadrat în categoria greșită.

Revenind la subiectul nostru: poveștile, am avut astfel ocazia să iau pulsul obiceiurilor copiilor din ziua de azi în ceea privește studiul, lectura, sportul sau artele.

Pot afirma cu tristețe că nu se mai practică metode care să-i facă pe acești copii să iubească lectura, să nu citească doar din obligație școlară și cu gândul în altă parte, de obicei la ultimul joc de telefon sau tabletă. De folosirea poveștilor ca metodă de învățare nici nu mai vorbesc. Cu greu aș putea numi câteva excepții timide, la nivel de ”încercare”. Dacă s-ar folosi măcar metoda întrebărilor sau a schemelor (hărți mentale sau chiar simple scheme) aș zice că poate poveștile nu mai sunt pentru toată lumea, deși dacă au fost bune pentru Einstein cred că ar fi bune pentru oricine. El spunea: ”Dacă vreți să aveți copii inteligenți citiți-le povești. Dacă vreți copii geniali citițile și mai multe povești.”

Acum însă cel mai adesea se folosește memorarea simplă, care bineînțeles îndepărtează copiii de orice plăcere a studiului pentru că pe măsură ce cantitatea de informație crește și frustrarea de a nu o putea asimila crește proporțional.

Eu am testat copiii cu care am lucrat și aceștia s-au dovedit deosebit de receptivi la metodele bazate pe povești scrise, audio sau video, desen, învățare prin joc.

De exemplu la limbi străine ei pot exersa vizionând scurte povești în limba studiată cu subtitrare în acea limbă. La limba maternă pot citi sau asculta povești și să redea într-un desen ideea principală. Jocuri precum ”fața ascunselea” pot ajuta copiii mici să învețe să numere cu ușurință crescător și descrescător. La istorie, geografie, biologie, după cum copilul este preponderent vizual sau auditiv poate deprinde obiceiul de a face rezumatul unui text într-o înșiruire de întrebări sau o schemă colorată.

Da, copiilor le place, dar dacă părinții nu suțin metoda din lipsă de timp, preocupare sau pur și simplu având o viziune diferită despre învățare, iar școala nu mai aplică aceste metode (cu foarte rare excepții) șansele ca ele să fie asimilate de copii până la nivelul la care sunt transformate în unelte uzuale de lucru devin minime.

Ziceam că în primul rând am norocul de a lucra cu copii. Iar în al doile a rând am norocul de a fi dezvoltat o pasiune pentru mai multe tehnici artizanale și artistice. La ce mă poate ajuta asta și ce legătura ar avea cu poveștile și trimiterea lor în lume într-o formă atractivă? O vreme n-am văzut nici eu legătura.  

Astăzi, în prima mea zi de odihnă dintr-o binemeritată vacanță de o săptămână, m-am trezit la 6.00 a.m. Eu? Nu-mi venea să cred. Întotdeauna m-am trezit dimineața fără probleme, în caz de nevoie, dar nu de plăcere. Așa cum am recitit astăzi într-o postare de pe Facebook sunt preponderent tipul PITTA, deci orele mele active sunt: 10:00-14:00 si 22:00-02:00. Și atunci? Explicația se află probabil în somnul agitat din ultimele două-trei nopți datorită problemelor cu gâtul (jenă la înghițit, tuse …).

După tabietul de dimineață, ceai, gargară, compresă… mi-am dat voie să lâncezesc trăgând cu ochiul sau mai bine zis cu urechea la televizor, la programe de muzică sau la câte o frântură de film turcesc - continui să învăț în acest fel limba turcă. Între timp am dat voie minții să zburde liberă printre idei. Pentru această săptămână liberă programasem oricum reluarea tablourilor mix media. Aseară, venind spre casă, m-am oprit la magazinul de specialitate și mi-am reîmprospătat rezerva de materiale de lucru.

Așa s-a cristalizat ideea de a pune trei - patru povești scurte, sau una cu mai multe părți,  într-o carte/agenda cu ilustrații tablouri mix media creație proprie sau fotografii ale acestora, în cazul în care voi oferi și varianta pdf printabilă, accesibilă online.

Aș putea face din nou ”cutii cu surprize” de felul celor lucrate deja, cu diverse facilități pentru exersarea tehnicilor de dezvoltare personală, pe care le-am oferit cadou, 

însă de data asta să conțină, într-o formă pe care urmează să o decid, și o poveste. Poate așa, într-o prezentare diferită, poveștile ar putea stârni mai ușor interesul copiilor pentru lectură.

Desigur că fiind interesată de subiect am întâlnit deja în librării unele variante ale acestei idei, dar așa cum citeam într-o postare de pe Instagram: ”Chiar dacă ideea ta nu este nouă, ea ar putea avea success dacă este pusă în practică la momentul și în contextul potrivit și în cea mai potrivită formă pentru cei cărora le va fi de folos.”