Nu pot să dorm

Nu pot să dorm... hmm, nu știu cât de adevărată e afirmația asta. Da, mă doare puțin când înghit și sunt răgușită ( cred că am ceva între laringită și amigdalită), lucru care mi se întâmplă... o dată la câțiva ani.

Și totuși ăsta nu e motivul pentru care nu dorm încă. Mi-am făcut un obicei să ”ascult ” episodul meu preferat dintr-un serial turcesc (învăț limba turcă de câteva luni după metoda pe care am aplicat-o cu spaniola și italiana, cu ani în urmă, și funcționează la fel de bine). Dar nu sunt acasă la ora normală de difuzare, așa că aștept reluarea de la miezul nopții. Cel mai adesea merg imediat la culcare, însă acum mi-a revenit în minte lista de cântece pe care am postat-o și la care aveam de gând să fac niște comentarii.
Pentru mine melodiiile spun o poveste, una la care m-am gândit în momentul în care am reascultat-o pe prima. Povestea e cam așa:
”El o iubește, ea îl iubește, dar pare că destinul le este potrivnic... Apoi, la sfârșit, într-un fel sau altul amândoi înțeleg că de fapt destinul i-a adus împreună, iar ei trebuie doar să accepte acest lucru și să-și protejeze și să-și sporească iubirea, în loc să se plângă de condițiile potrivnice de moment.”
Am mai spus în scrierile mele că așa funcționează în cazul meu: totul din jur îmi spune permanent o poveste. Poate unii vor spune că visez mereu cu ochii deschiși, iar la vârsta mea ”nu se mai cade să fac asta” sau alții vor crede că obișnuiesc să ”caut petele din soare” oriunde, oricum și oricând.
Fiecare e liber să creadă și să spună ce vrea. Realitatea mea este asta: Povestea!
Am crescut cu povești, din câte știu, cu mult mai multe decât majoritatea colegilor sau prietenilor mei. Mi-am crescut fetele cu povești și abia acum, când am început să scriu consecvent, îmi dau seama că este un mare dar cu care am fost binecuvântată. Am înțeles multe despre lume și viață devreme și profund prin intermediul poveștilor. Nu mi-am pierdut speranța în mai bine nici în cele mai grele momente și asta m-a ajutat să observ multe oportunități, chiar dacă unele s-au soldat cu eșecuri.
Sub influența celor din jur ziceam și eu uneori, în tinerețe, citind un roman sau privind un film: ”nu, e prea frumos ca să poată fi adevărat, asta nu e posibil decât în romane sau în filme cu happy end”, dar într-un colț de suflet păstram speranța că viața îmi va dovedi contrariul.
Și se pare că speranța și încrederea au fost suficiente, iar viața mi-a dovedit-o din plin. Am aflat multe povești adevărate și frumoase în toți acești ani și, mai ales, am trăit câteva.
Când îți pui sufletul pe tavă într-o bucată de text prin intermediul gândurilor exprimate de personajele tale, abia atunci înțelegi cât de mult sunt inspirate din realitate cele mai incredibile (pentru unii) povești spuse prin muzică, film sau romane.
Vă îndemn încă o dată să începeți să vedeți, cu ochii minții, povestea din spatele unui chip ce vă atrage atenția pe stradă sau într-un mijloc de transport, sau cea pe care v-o sugerează o frântură de frază ce vă ajunge la ureche, ori cea care v-o amintește sau doar o sugerează un cântec vechi sau nou, un roman, un film bun, o fotografie, un dans....
La ce v-ar ajuta asta în viața asta și așa aglomerată?
Exact la ce vă așteptați cel mai puțin: CLARITATE. Da, ne eliberăm mintea de poveștile care se derulează ”pe repeat” despre greșelile trecutului și regretele legate de visurile neîmplinite și ne concentrăm asupra lui ACUM și AICI, recăpătându-ne speranța și bucuria de a trăi experiențe minunate alături de cei pe care îi avem alături.
Spor la imaginat povești, adică la visat cu ochii deschiși!