Poveștile și întrebările

 

Poveștile și întrebările

V-am spus de multe ori că-mi place să scriu un text, un eseu, o poveste sau chiar un roman, pornind de la cea mai banală idee sau întâmplare.

Astăzi am întâlnit pentru a … nu știu câta oară întrebarea ”Ce ai face dacă ai primi acum un million de dolari?”. În timp, răspunsul meu la întrebarea asta s-a schimbat complet de mai multe ori.

Cu ani în urmă, când am luat-o în seamă prima data, pe la începuturile contactului meu cu industria de dezvoltare personală, am răspuns: să-mi achit datoriile, să cumpăr o casă, eventual o mașină și să investesc într-o afacere, iar o parte să 20-30% să donez au săracilor, direct sau prin diverse organizații.

Rescultând însă podcastul cu Jay Shetty de la ”School of greatness” a lui Lewis Howes, pentru că l-am postat pe pagina mea de Facebook, mi-am reamintit de ideea care m-a fascinat de când am auzit-o: creierul uman este construit să simtă bucurie și împlinire când dăruiește. Pur și simplu așa suntem și știe El Creatorul de ce ne-a făcut așa.

Uitîndu-mă în jur îmi dau seama că principiile vieții de călugăr, așa cum o descrie Jay, ca un echilibru între detașare și implicare se pot aplica în viața de zi cu zi, dacă înțelegi ce înseamnă conștientizare și auto- actualizare, lucruri explicate pe înțelesul tuturor de Wayne Dyer în cele mai multe din cărțile și programele lui audio sau video. Adică înțelegerea și perfecționarea individuală sunt pregătirea de care ai nevoie pentru a fi de folos omenirii, iar acumularea de bunuri, titluri sau laude nu aduc mai mare satisfacție sau bucurie pe termen lung decât o mângâiere, un cuvânt bun, o felie de pâine, un pahar cu apă, o haină, un sfat sau un ban oferite unui om în nevoie exact atunci când Dumnezeu ți-l scoate în cale cu acest scop.

Am trait și perioade frumoase și momente grele din punct de vedere financiar sau relational, ca femeie, mama, angajată sau liber profesionistă. Din toate simt că am învățat destul de bine ce aveam de învățat, așa că acum, când privesc în jurul meu și nu văd lux sau prea mare confort nu mi se mai pare un eșec, pentru că mi-am gestionat cu bună știință prioritățile alocând resurse acolo unde cei mai mulți nu o fac pentru că nu reușesc să vadă câștigul imediat. Da, acesta nu este evident, măsurabil și pe termen scurt. La ce mă refer? La cursuri, cărți, voluntariat, activitate profesională neplătită (pro-bono).

În loc să admir ultima modă de faianță, gresie sau mobilier în baie, când intru acolo îmi amintesc de cursurile care m-au pus în postura de a ajuta o persoană care și-a cărat problemele în spate ani de zile, pentru că nu avea bani să meagă la un coach care să o ajute, desi căuta o rezolvare. De ce am luat tocmai exemplul băii? Pentru că este locul din casa mea care ar avea cea mai mare nevoie de o renovare… la un moment dat.

Mi-am dovedit, după multă luptă cu prejudecățile legate de relația mea cu banii, că pot avea încă ceva bani în cont, după plata facturilor și aprovizionare și nu mai simt nevoia să alerg să cheltui ultimul leu pe un lucru pe care am impresia că mi-l doresc foarte tare, dar care s-ar putea dovedi inutil în scurt timp. Însă pot da acei bani unui om aflat în nevoie fără nici o ezitare, știind sigur că mi se va ivi o oportunitate de a câștiga alții, atunci când îmi vor fi necesari. În definitiv nu degeaba am învățat să fac atâtea lucruri bine: am fost și pot fi oricând bonă, guvernantă, profesoară, meditator, trainer, coach, translator (engleză, franceză, italiană, spaniolă), vânzătoare, inginer proiectant, scriitor (deocamdată creator de conținut pentru un site sau blog) sau artist artizan.

Am gătit ani de zile pentru patru sau cinci persoane, așa că acum pentru una singură pot face bici din… orice și să-l fac să și pocnească. Pot încropi un meniu excelent cu o jumătate de kilogram de morcovi și tot atâta ceapă, o țelină, vreo doi-trei ardei capia, trei dovlecei, două vinete, un broccoli sau o conopidă, o varză sau o salată și două legături de ridichii, la care adaug mirodeniile care nu-mi lipsesc niciodată din dulap, câte un strop de ulei de sâmburi de struguri - pe unde este necesar, zeamă de lâmie și în funcție de poftă o bucată de pește sau pui, ouă sau o felie de brânză, pâine… puțină spre de loc dar multă răbdare și dragoste. Așa că aprovizionarea nu este costisitoare pentru mine. Și chiar dacă adaug și obiectele de igienă sau curățenie suma nu crește mult, pentru că am învățat să folosesc produse naturale și eficiente de la distribuitori direcți. Chiar dacă nu am dezvoltat o afacere cu acele produse (Amway, Calivita, Life care, Yves Roches…) le folosesc cu plăcere și success.

Hainele sunt încă o chestiune pe jumătate rezolvată, pentru că atunci când m-am îngrășat brusc am renunțat la garderoba formată din rochii, fuste, pardesiu, palton în croială clasică, pantofi cu toc potrivit, pălării și poșete asortate. Pierzându-mi pentru o vreme stima de sine m-am ascuns în spatele unor lucruri largi, culori închise și materiale ieftine, am început să port pantaloni și încălțăminte fără toc. De câțiva ani mă străduiesc să revin la îmbrăcămintea care mă făcea să mă simt bine cu mine când mă uitam în oglindă, chiar dacă nu mai am silueta de atunci, dar ceea ce găsesc să cumpăr nu-mi satisface gustul și nevoile. De aceea m-am apucat de tricotat și croșetat, însă cred că va fi nevoie să revin și la croit și cusut. Până la urmă nici aici costurile nu sunt mari, pentru că prefer puțin și bun, iar bun înseamnă durabil. Pe termen lung asta duce la economie, nu la risipă, cum ar putea să pară la prima vedere.  

Da, îmi doresc o casă, a mea, la malul mării, unde să scriu. Vara să ascult sunetul valurilor, să ajung din câțiva pași să simt nisipul fierbinte alunecându-mi printre degetele picioarelor goale, să ies pe veranda și să pictez, să mă legăn în balansoar sorbind din ceaiul cu gheață. Iarna să descifrez poveștile pe care le șuieră vântul venit din larg, care sparge cu putere valurile la mal, să stau la sfat cu focul din sobă și să croșetez sorbind din când în când din ceaiul aburind lăsându-mi gândurile să se legene pe acordurile melodiilor preferate. Și dacă doar aș vizita o asemenea casă de vacanță de două ori pe an, câte o lună-două, tot aș fi mulțumită.

Nu-mi doresc mașină, nici mobilă luxoasă și nici măcar bijuterii (oricum le apreciez mai mult pe cele lucrate de mine).

Nu mi-ar displace câteva călătorii, dar și acestea în condiții normale, modeste, care mi-ar fi de folos pentru a documenta un eventual jurnal de călătorie.  Însă este nu țel la care aș putea renunța.

Și atunci ce aș face cu un million de dolari?

I-aș investi într-un Centru comunitar la care visez de mulți ani. Am făcut ani de zile planuri concrete pentru clădirea centrului, activitățile lui, posibile surse de finanțare, beneficiile aduse comunității, posibilitatea francizării ideii… într-o vreme când nici nu s-ar fi pus problema să am cu ce duce la bun sfârșit acest proiect. Nu că acum aș avea. Discuția își are sensul doar în eventualitatea existenței acelui million de dolari ipotetic.

M-am gândit la un autobuz bibliotecă, pe post de publicitate pentru activitățile Centrului. Și ce ai putea găsi la Centru? O bibliotecă cu sală de vizionări de filme educative și artistice clasice, cu sală de lectură combinată cu o cafenea în care se pot purta discuții și lega prietenii. Ar fi indispensabilă o grădiniță combinată cu cămin pentru vârstnici, astfel încât să fie la un loc bunicii fără nepoți și copiii fără bunici, să se ajute și să se bucure împreună. Ar mai fi săli de curs unde fiecare doritor poate oferi gratis cunoștințele celor care au nevoie de ele, în orice domeniu: IT, artizanat, gătit, tâmplărie, croitorie, limbi străine, scriere creativă, vorbit în public, dans, muzică vocală sau instrumentală… Ar fi cursuri gratuite de trainer pentru cei care vor să-și împărtășească experiența și cunoașterea și nu au încă abilitatea de a o face plăcut și atractiv.  Ar fi o cantină cu meniuri attractive și sănătoase, cu o sală de mese frumos decorată și dormitoare confortabile pentru cei care au nevoie de ele, dar și personal și mijloace pentru a-i ajuta să nu rămână pe termen lung în acea situație.

Concepul sub care ar funcționa toate acestea ar fi: DĂ MAI DEPARTE!

Odată ce ți-ai rezolvat problemele, atât cât să stai pe propriile picioare, vezi în jurul tău pe cine poți ajuta, cine este cu un pas în urma ta și are nevoie de o mână întinsă, care să-l ajute să iasă din impas, așa cum tocmai ai fost și tu susținut? Nu ezita, întide acea mână!

Am crezut că visul meu ra să devin profesor, coach sau scriitor. Și când am realizat fiecare dintre aceste obiective nu înțelegeam de ce încă nu sunt pe deplin satisfăcută. Am ajutat oameni în toate aceste ipostaze și continui să o fac, iar pregătindu-mă pentru ei m-am ajutat enorm pe mine, să înțeleg, să cresc, să mă bucur.

Dar visul cel mare este acesta al Centrului comunitar, despre care scriu în detaliu în romanul meu ”Dantelă de la îngeri”, în care povestea de dragoste este doar un fir roșu al cărții. Frumusețea stă, ca de obicei, în detalii. Nu degeaba o anagramă a numelui meu poate fi Abigail Cares. Asta mi-a permis să dau paginii dedicate activității handmade numele ”Abigail Collections”, iar motto-ul să fie ”Made with Care!” (care = grijă). Da, totul lucrat cu grijă, acordată detaliilor care fac diferența.

Cum spuneam de atâtea alte ori: în această viață nimic nu este întâmplător și nu există coincidențe ci doar sincronicități, iar miracolele ne înconjoară de pretutindeni, începând cu următoarea respirație care ne este dată, cu viața copiilor noștri, cu prietenii pe care i-am întâlnit și continuând cu visurile care ne-au fost sădite în inimă și mentorii care ne-au fost puși în cale să ne ajute să le înfăptuim.

Așa că atunci când voi intra în posesia unui million de dolari, asta voi face cu el!

Până atunci continui să visez visuri mărețe, 

ceea ce vă doresc din toată inima și vouă, dragii mei!