Pagini de jurnal

 

Volumul: JURNALUL unui INDECIS

Povestea 1. A fi sau a nu fi ... scriitor

Multă vreme, câțiva ani buni, am avut televizorul pe post de ”bibelou”, apoi am renunțat la el. Puțin înainte de pandemie mi-am luat unul ”smart”, cu intenția să-l folosesc pe post de monitor pentru filmele romantice de pe canalul Hallmark, slăbiciunea mea.

Am afirmat-o de multe ori și cred că am și scris-o: plictiseala nu s-a inventat pentru mine! Când am stat acasă, în concediul postnatal de 1 an, sfârșitul lui 1992 – începutul lui 1993, aveam deja două fiice, de 8 și 3,5 ani, iar a treia minune s-a dovedit la fel de liniștită ca și surorile ei mai mari, așa că aveam timp pentru gospodărie și îngrijirea lor și... încă ceva pe deasupra. Simțeam nevoia să fac ceva... care să conteze pentru mine. Am învățat să cos goblen, mi-a plăcut, însă nu m-a pasionat pentru că durau prea mult fazele repetitive.

Atunci mi-a venit ideea să învăț italiana de la televizor, urmărind serialele de pe canalul Retequattro. La început părea că este  un țel foarte greu de atins. Învățasem la școală franceza și acasă engleza, în stilul clasic - școlăresc, în ani de zile. Până la urmă nu știu ce a contat cel mai mult: ambiția mea care este întotdeauna zgândărită de provocările ce par imposibile, înclinația mea pentru studiul limbilor străine stimulată de minunatul profesor particular de limba engleză din copilărie, curiozitatea de a descoperi intriga poveștilor pe care le urmăream – obicei de cititor înrăit...? Una peste alta, după câteva luni, în care, recunosc, mi-a fost destul de greu să-mi păstrez speranța, într-o bună zi... mi-am dat seama că înțeleg suficient de mult încât să merite să trec la un studiu organizat, pentru a mă perfecționa.  Ani mai târziu, am avut ocazia să-mi testez cunoștințele la un job și s-au dovedit valoroase. De aceea am decis să repet experiența, cu o altă limbă. Am ales spaniola. Rezultatul a fost la fel de mulțumitor. Din nou am  avut ocazia să-mi testez cunoștințele când, în calitate de Home Teacher, am avut un elev care studia spaniola la școală și avea nevoie de ajutor la teme.

Și uite așa, mi-a venit ideea să mă apuc... nici mai mult nici mai puțin decât... de limba turcă! Vreau să experimentez și eu ceva nou, alături de elevii mei actuali și viitori. Deși provocarea este mai mare: altă topică a propoziției, combinații dificile de consoane..., nu m-am lăsat impresionată nici de dificultăți, nici de ironiile mai mult sau mai puțin fățișe ale celor din jur.

Te întrebi de ce nu admiră oamenii asemenea eforturi și realizări? Simplu: pentru că nu sunt ale lor. Unii, foarte puțini, sunt capabili să aplaude sincer realizările deosebite ale altora. Dacă oamenii și-ar consuma energia să vadă dacă pot și ei, în loc să invidieze sau să pună piedici, ar afla cu surprindere că răspunsul este DA. Trebuie doar să vrea să depună efortul și să caute ajutorul potrivit.

Sunt pe punctul de le putea oferi doritorilor suport, bazat pe experiența și expertiza mea, printr-un curs de limba engleză axat pe această metodă intuitivă de învățare, folosind povești scrise, traduse și citite de mine. Acestea vor fi destinate copiiilor, pentru a putea studia împeună cu părinții lor, în tandem.

Și ca să progresez la limba turcă, așa cum am procedat la italiană și spaniolă, urmăream niște episoade din câte un serial.  Mi-a luat ceva timp, dar până la urmă am înțeles: serialele nu sunt pentru mine. Datorită lor, ca să le am la îndemână, mutasem televizorul în dormitor: mare greșeală! Mă fura peisajul la un film cu Miss Marple, la o secvență de revăzut pe Diva, la o rețetă pe Paprika și pierdeam timp prețios. Mi-am luat inima-n dinți, în vacanța din februarie, și m-am apucat de mutat prin casă. Nu o mai făcusem de mult. Am reorganizat dormitorul, fără televizor, dar cu fotoliu pentru citit, scris sau ascultat audiobook-ri și croșetat/tricotat. Mi-am regăsit ritmul și energia.

Și totuși, cum rămâne cu limba turcă? Am căutat și chiar nu mi-a fost greu să găsesc câteva filme artistice drăguțe, cu subtitrare în limba engleză. Tot engleza săraca mă scoate din necaz... Așa că nu mai am nevoie de seriale, care începuseră... aproape să mă plictisească.

În căutările mele, am dat peste un film american pe care nu-l văzusem ”Shadows in the sun”, despre scris și scriitori.

Da, asta este o dilemă: de ce ai vrea să devii scriitor? Răspunsul din film: ”Pentru că nu mă văd făcând altceva.”. Hmm, la prima vedere pot părea cuvinte mari. Pentru mine doar au făcut un ”CLIC!” puternic. Parcă un cerc s-a închis. Scriu, cu intermitențe, mai mari sau mai mici, de când eram în școala primară: compuneri, jurnale, povești, povestiri, romane.

De câțiva ani tot mă laud că voi încheia primul roman. Nu am un blocaj al scriitorului, pentru că am schițat personajele și scenele destul de detaliat până la final și am scris (și rescris de mai multe ori) niște capitole. Am trecut și de sindromul impostorului, pentru că am studiat cam tot ce am găsit despre scrierea creativă, cărți și programe în limba română și engleză. Cu cât coaching prin EFT am făcut cu mine și cu alți câțiva, am trecut și peste teama de succes. Eu nu cred că am suferit vreodată de teama de eșec și mi-a fost greu să cred că e posibil să existe teama de succes, până ce m-am lămurit că o aveam.

De fiecare dată când mă întreb de ce vreau mai mulți bani, cel mai important motiv este acela de a-mi oferi timp să călătoresc și să scriu.

Și atunci...? De ce nu-mi finalizez romanul sau culegerea de povești pentru copii, revista pentru femei sau cartea de dezvoltare personală pentru părinți?

Tot în filmul pe care l-am pomenit mai înainte am mai aflat ceva important: dacă alegi să scri de mână sau la mașina de scris vei gândi mai atent fiecare cuvânt, neavând la îndemână ”minunata tastă DELETE”. Așa am simțit de multe ori să fac și totuși, uneori am cedat ideii că vreau să postez pe blog și atunci tot va trebui să editez textul, așa că mai bine să-l scriu direct pe laptop.

Acum este una dintre zilele în care scriu cu stiloul meu preferat în noul meu Jurnal și ascult muzică de relaxare. Cad pe gânduri și mă străduiesc să pun în cuvinte ”AHA-ul”meu despre vocația de scriitor după vizionarea acestui film.

O voce supărată se stopșește la mine:

-    ”- Nu le mai întoarce iar pe toate fețele că ne-ai asasinat cu indecizia ta! Păcat de atâta imaginație și așa talent!

Mă uit mirată în jur și îmi dau seama că vorbele au venit din direcția caietului pe care scriu. Mă bufnește râsul și îmi spun că ar fi cazul să merg la culcare până ce nu o iau razna de tot.

-        - Nu scapi așa ușor de data asta! adaugă vocea cu hotărâre. Da, da, ai intuit bine, sunt eu noul tău Jurnal. Câte dintre noi ai început și ai abandonat? Câte idei bune ai pierdut în felul ăsta? De câte ori ai renunțat pentru că oricum nu fuseseși atât de consecventă cât îți propuseseși și experiențe importante s-au pierdut în negura vremii?

-       - Da, știu că am suferit multă vreme de indecizită, dar acum m-am vindecat, promit! zic eu cu sfială, de parcă observația ar fi fost făcută de vocea autoritară a mamei...

-       - Cred că nici dacă te străduiai nu reușeai să faci echilibristică atâta timp pe linia subțire dintre interes și dedicare (știi tu, cum spune John Assaraf:”If you're interested, you will do what is convenient; if you're committed, you'll do whatever it takes.”)

-       - Nu-mi face bine să regret timpul pierdut. Am făcut-o și nu am realizat altceva decât să mă simt vinovată și neputincioasă. În ultimele săptămâni trebuie să recunoști că am fost mult mai consecventă în a planifica și a pune în practică noi obiceiuri utile! completez eu cu entuziasm.

-        - Hmmm, să zicem. Dar n-a trecut destul timp ca să avem dovada că nu renunți din nou și nu te ascunzi din nou în spatele unor scuze: nu am timp destul de scris, nu am bani pentru editură și tipografie, nu sunt pregătită să înfrunt criticile cititorilor... Când știm foarte bine că ai rezolvarea pentru toate astea. Vorbeam cu celelalte caiete de pe raft, cele pe care le-ai mai păstrat...

N-am auzit nici unul dintre noi de prea multe persoane care să poată scrie o poveste de câteva pagini, așa... doar luând stiloul și dând frâu liber ideilor provocate de o frântură de melodie, o frază auzită în autobuz, o replică dintr-un film la care nu te-ai uitat cu preamare atenție, o întâmplare banală de peste zi, un fragment de amintire... Iar cei despre care am auzit că o pot face, sunt scriitori cunoscuți, tu ce aștepți?

-       - Bine, bine! Promit să nu mai dau înapoi de data asta. Ca să-mi mențin ritmul, în timp ce lucrez la finalizarea romanului voi publica pe blog și pe paginile sau grupurile mele de social-media toate poveștile pe care nu le-am postat încă. Și așa voi face și muncă de creație și de editare și mă voi menține în ”flow”.

-        - Mai am o ultimă recomandare: nu-ți mai fixa țeluri exagerate, care să te facă să renunți că nu te-ai putut ține de cuvânt. Amintește-ți de proiectele abandonate așa.

Ia-o pas cu pas. Și doar nu te opri! Ar trebui să-ți iasă, pentru că ești tare la a nu renunța când vrei. Ești de neoprit în cele mai multe cazuri. Fă și din scris o asemenea cauză! Hai, să te vedem!”

Dragi cititori, închei cu promisiunea făcută Jurnalului meu, că voi posta destul de des povești, dar nu promit că zilnic. Poate săptămânal... Oricum, imediat ce voi vedea că sunt destule pe o temă le voi aduna într-un mic booklet, în format pdf. Voi alege fragmente sau rezumate din ele și le voi traduce în limba engleză, ca exemplificare pentru viitoarele materiale ale cursului la care lucrez.

Să avem spor în tot ce ne propunem!

Vă îmbrățișez cu drag!