De ce ai crede în sincronicitate?

 

O să-ți spun de ce cred eu, apoi vei decide pentru tine!

“Synchronicity, it is like a collaboration with fate. All of that becomes the norm when the EGO (edge God out) is no longer the driving force in your life.”

― Wayne W. Dyer, The Shift

„Sincronicitatea, este ca o colaborare cu soarta. Aceasta devine ceva obișnuit atunci când EGO-ul nu mai este forța motrice în viața ta.” - Wayne W. Dyer, Schimbarea

Puteți viziona aici filmul ”The Shift”: https://youtu.be/Kjw9w9rkpPA

Pentru cei sceptici o să încep cu o mica documentare: ”Cum explică știința Serendipitatea și Sincronicitatea în viață?

Serendipity este turnura uimitoare a evenimentelor când ceva la care te-ai gândit sau care ți-ai dorit apare aparent magic. Sincronicitatea este atunci când apar coincidențe care au o semnificație substanțială. Sunt lucrurile wow pe care tuturor ne place să le indicăm ca dovadă că suntem pe drumul cel bun, deoarece se întâmplă lucruri bune în viața noastră.

Iată câteva exemple:

– Cauți informații pentru munca ta, iei la întâmplare o carte pe care nu te-ai uitat de mulți ani și o deschizi pentru a găsi exact ceea ce trebuie să știi.

– Vrei să-ți filmezi munca și videograful perfect te contactează spunându-ți că se poate raporta perfect la ceea ce faci.

– Un client cu un plan de afaceri măreț ia la întâmplare prânzul cu cineva, află despre un proiect uriaș de dezvoltare pe care tipul îl conduce și este invitat să fie inclus în finanțare.

Unul dintre motivele pentru care aceste incidente par atât de importante este că ele ies în evidență față de ceea ce trăim de obicei. Cel mai adesea, facem tot ce putem pentru a merge mai departe, căutând să ne ținem deoparte de negativitatea din jurul nostru. Suntem obișnuiți să avem de-a face cu software-ul care se blochează, cu aparatele care dintr-o dată nu funcționează și, în prezent, să facem față problemelor sociale legate de politică și progres. Suntem deci obișnuiți ca lucrurile să meargă prost.

Aceste contraste dintre miraculos și dificil i-au determinat pe oamenii de știință să caute o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă evenimentele pozitive. Este interesant să descoperi că răspunsurile sunt în fizica cuantică și termodinamică.

Iată aspectele științifice care pun în lumină atât sincronicitățile, cât și problemele din viața noastră.

Lucruri rele se întâmplă

Există un articol despre a doua lege a termodinamicii, explicat simplu în termeni familiari, „Rahatul se întâmplă” – „Lucrurile se destramă” – Rugina nu doarme niciodată” și „Ce poate merge greșit, va merge greșit”. După cum explică Steve Pinker, în scris pentru The Edge, această lege ne ajută să înțelegem și să acceptăm de ce „entropia nu scade niciodată”. *

Entropia este tendința ca lucrurile să se destrame, să devină învechite și inutile. Legea spune că, dacă nu menținem un accent către inovație și progres, sistemele vor cădea în declin. De fapt, este uimitor când lucrurile se unesc într-un mod util, din cauza tuturor posibilităților microscopice infinite, marea majoritate dintre ele sunt inutile și dezordonate.

De exemplu, câți dintre voi ați fost într-un sistem de afaceri care este înfloritor, dar după un timp, când intervine rutina și accentul trece pe menținerea status quo-ului, își pierde energia și începe să se destrame? Aceasta este entropia în acțiune.

Acest articol ne ajută să înțelegem că : Într-o lume în care ne luptăm constant cu a 2-a lege a termodinamicii, pentru a împiedica lucrurile să se destrame, apariția unor lucruri ieșit din comun de bune pare un miracol.

Focalizarea ta contează

Din cercetările vechi de un secol în fizică și mecanică cuantică, învățăm că lucrurile pe care le numim serendipity și sincronicitate pot fi de fapt o funcție a concentrării noastre intenționate. Asta pentru că energia noastră concentrată pe un anumit rezultat, îl poate influența de fapt să apară. În știință, această descoperire este cunoscută sub numele de „observatorul creează realitatea”.

Acest lucru a provocat o revoluție în gândirea științifică. După cum notează Bob Pershing în articolul său pentru Learning Mind, „Interacțiunea unui observator conștient cu un sistem părea să schimbe comportamentul unui electron”. În celebrele experimente cu dublă fantă, particulele elementare au răspuns diferit atunci când observatorul și-a concentrat atenția asupra unei posibile căi.

Acestea susțin ideea că locul în care ne îndreptăm atenția, ne focalizăm energia, influențează rezultatul. Nu este un miracol, este de fapt știința schimbului energetic.

Ai mai mult control decât crezi

Psihologia modernă, teoriile spirituale new age și metafizice spun asta de ceva vreme... Avem mai mult control asupra rezultatului vieții noastre decât credem. Păstrând o concentrare clară conștientă asupra unui rezultat dorit, putem influența apariția acestuia.

Suntem până la urmă pur și simplu energie și, ca energie, răspundem la legile de bază ale științei. Din a doua lege a termodinamicii aflăm că doar un mic procent din aparițiile energetice care se întâmplă sunt utile, deoarece majoritatea energiei se deplasează către o stare de dezorganizare.

Deci, pe măsură ce mă concentrez pe munca mea, atrag cu energie rezultatele dorite către mine. Astfel că întâmplările miraculoase de serendipitate sau sincronicitate, sunt de fapt principiile științei în acțiune.

În căutarea noastră concentrată, fizica cuantică ne arată că energia atenției noastre conștiente poate influența de fapt rezultatul pe care îl căutăm.”

Dacă vreți să vedeți un film despre serendipity, vă recomand: https://youtu.be/ePU2Ux9JIMM

Acum, putem să revenim la oile noastre, fie ele albe sau negre, adică la povestirea mea:

Wow, doare! De ce? Tocmai am aterizat!

M-am oprit din cădere, din alunecarea pe o spirală negativă, care mă făcea să mă afund în… văicăreală, autocompătimire, comoditate sau lene – cum vrei să-I spui!

Te miri? Nu-ți vine să crezi că recunosc asta sau îți vine greu să crezi că mi se poate întâmpla mie? Poate crezi că atâta experiență de viață și expertiza dobândită din cursuri și lucrul cu oamenii destul de mulți ani, m-ar pune la adăpost de asemenea momente. Așa am crezut și eu! Mi-am permis să fiu un pic prea sigură de terenul câștigat și … într-o clipă de neatenție… am alunecat înapoi… spre aceea care am fost.

Detaliul care a făcut diferența, de această dată, este că acum am o istorie de rezultate la care mă pot raporta și mă pot ridica mult mai repede.

Căderea a început când mă așteptam mai puțin. Am ajuns la o oarecare stabilitate financiară și am decis să investesc într-un curs care să mă învețe să-mi elaborez propriul curs online pentru părinți, în care să pun tot ce știu pentru a ajuta acei copii și părinți la care nu am timpul fizic să ajung, ca să pot lucra direct cu ei.

Am început cu entuziasm, așa cum încep eu orice lucru nou. Cursul are 15 module, iar eu m-am împotmolit la… al doilea. Îți vine să crezi? Eu care scriu cu atâta plăcere și ușurință povești, de atâția ani, nu am fost în stare să scriu 4 e-mailuri de promovare în care să-mi împărtășesc povestea și să dau potențialilor clienți câteva informații esențiale despre ce va face cursul meu pentru ei.

M-am întrebat, bineînțeles, ce se întâmplă cu mine? Și îți vine să crezi? În loc să vin cu soluții, am venit cu o grămadă de scuze!

Acum când scriu asta îmi vine să-mi bat obrazul în oglindă!

Cât de mari și de grele au fost obstacolele din calea mea ca mamă, femeie și profesionist? V-am vorbit adesea despre ele în postările sau poveștile mele în întâlnirile noastre la diverse workshopuri… Mamă singură cu trei fiice, locuind cu chirie în maim ult de 10 locații în aproape 10 ani; femeie cu așteptările înșelate de trei parteneri: primul iubit, soțul și iubitul de după divorț, fiecare cu propriul dulap plin de schelete, total nepotriviți pentru a mă susține pe mine să devin partenera care îmi doream să fiu și inginer mecano-chimist într-o perioadă în care chimia s-a desființat în această țară, devenită- de nevoie, inginer proiectant în construcții, domeniu pe care l-am abandonat imediat ce mi-am permis să încep pregătirea de trainer și coach. Am dat un sac de bani pe cursuri și totuși nu profesez propriu-zis în domeniul de coaching. Aplic tot ce știu în munca de profesor, însă recompensa financiară nu se compară cu cea pe care aș avea-o fiind consilier sau coach.   

Am trecut peste toate și mă simțeam liniștită și împlinită, cu fiicele ajunse persoane apreciate de prieteni și foarte bune în meseriile pe care și le-au ales. Am, în sfârșit, mica mea casă unde nu mai plătesc chirie. Lucrez cu copii, care au rezultate notabile și după ce încheiem colaborarea, în general după un an sau doi.

Și mă împiedic acum de faptul că mă așteptam ca acest curs să fie structurat altfel și să-mi ofere alt gen de suport? Mi-am permis să mă blochez pentru că nu am primit răspunsuri la chestionarul online și nu știu cui o să trimit acele e-mailuri? Și m-am văitat, la toți cei care au avut răbdare să asculte, despre cât de nedreptățită sunt eu și cum am aruncat atâția bani pe fereatră…Până când…

Într-o zi am fost informată că s-a schimbat mentorul grupei mele și am înțeles că era un semn, un imbold să-mi maid au o șansă, să-mi schimb perspectiva.

Am făcut-o și am înțeles că ceea ce îmi doream era să personalizez materialele cu ajutorul poveștilor mele, în care îmi îmbrac mesajul în forma potrivită. În plus, am înțeles că nu mă opera nimeni să ofer mult maim ult material gratuit, așa cum îmi doream. Am început să-mi adun exercițiile EFT și meditațiile experimentate pe mine sau prieteni și să le atașez poveștilor potrivite. Acum îmi place ce iese, însă nu lucrez în ritmul pe care mi l-aș dori. Găsesc în continuare pretexte de a tergiversa…

Tot am o stare de…”dolce far niente” total nefamiliară mie. Asta nu înseamnă că nu scriu de loc, că nu mai lucrez câte un tablou mix-media sau că nu mă ocup de renovările planificate în casă…

Totuși, deși mi-am făcut abonament la un program de fitness online, nu fac exercițiile zilnic, cu pretextul că nu am timp. Mi-am cumpărat trotinetă neelectrică, cu intenția de a ieși cu ea în fiecare seară. Am probat-o și sunt încântată de cum merge. Și… atât. Am găsit scuze: e prea cald, nu am timp… De ce toate astea? Pentru că simt după haine că … parcă… m-am îngrășat un pic.

Am avut vreo 52-55 kg până pe la vreo… 48 de ani. Apoi, din motive de dezamăgire în iubire – descoperite mult mai târziu, în aproximativ un an am ajuns la menopauză și 80 kg. După ce mi-am plans un timp (vreo 2-3 ani) de milă, m-am apucat de exerciții fizice și am început să beau apă cu lămâie și ghimbir. Am slăbit în 3 luni 8 kg și am atins un palier. M-am mulțumit cu situația și mi-am propus să reiau după un timp, dar n-am mai făcut-o, pentru că nu m-am mai îngrășat… până de curând.

Am păstrat obiceiul cu apa cu ghimbir, pe care îl începusem pentru îmbunătățirea digestiei, pentru că am constatat un efect benefic secundar în întărirea imunității (nu am mai răcit de atunci și mi se întâmpla să am cel puțin o răceală zdravănă pe an).

Când am început să simt că lucrurile au luat-o un pic la vale, mi-am făcut abonamentul la programul de fitness și am cumpărat trotineta.

Dar nu le foloseam. Undeva… într-un colt al minții… îmi spuneam că problema nu este încă suficient de serioasă, ca să necesite măsuri imediate.

Am avut mereu încredere în intuiție, chiar dacă nu i-am urmat întotdeauna, sau nu imediat, îndemnurile. Știu că ea este mesajul pentru mine de la Dumnezeu, de la Univers. Îmi transmite exact ce am nevoie să știu, atunci când sunt pregătită să o ascult. Mi-a fost destul de greu să fac asta, o bună bucată de vreme, fiind o persoană preponderent logică, cu pregătire tehnică și spirit practice. Însă, după ce am studiat NLP și mi-am dat voie să-mi ascul imboldul de a-mi dezvolta și alte abilități artistice, în afara scrisului, dialogul celor două emisfere cerebrale, cea logică și cea creativă, s-a echilibrat.

Acum intuiția încerca să-mi spună că se întâmplă ceva rău, că mă las dusă de current, că pierd timp și bani, că nu sunt eu asta, că mă îndepărtez tot mai mult de scopurile dragi mie, la care lucrez de atâția ani… Iar eu, parcă imi pusesem ochelari de cal.

Poate că totuși am obosit de atâta luptă… poate că am intrat un pic în papucii de ”pensionar”, chiar dacă mai am activitate (am ieșit la pensie în septembrie anul trecut).

Poate că odată cu vârsta singurătatea mă apasă mai tare… Am familia, însă două dintre fiicele mele nu locuiesc în Romaînia. E adevărat că au revenit din State și sunt mai aproape, în Europa, dar tot nu ne vedem sufficient de des. Am prietene, am colege de muncă… dar nu am un partener.

Acum cînd scriu asta mă gândesc: oare mi-l doresc destul de tare sau doar mă complac în a mă plânge că nu-l am? M-am înscris pe două site-uri de întâlniri, unul românesc și unul international, dar nu-mi fac timp să citesc mesajele.

Îmi găsesc și acolo scuze: e plin de mincinoși și neserioși…

Ce bine ar fi dacă ne-am putea urma propriile sfaturi (pe care le oferim cu ușurință și cu cele mai bune intenții altora), ca de exemplu: ”Dacă nu începi de undeva, cum crezi că ai să ajungi unde îți dorești?”

Sau poate că mă aflu, așa cum bine spune Florin Păsat, în fața ”barierei terorii”, acel moment dinaintea marii reușite, care te face să te îngrozești de schimbarea care va urma succesului ce urmează să-l atingi dacă faci pasul următor…

Oricum, apropae v-am plictisit cu toate astea, așa că hai să vă dezvălui ”Aha-ul”, pentru care scriu acestă povestire/postare.

Fiica mea cea mare, singura care locuiește în România, a fost plecată săptămâna trecută în concediu și m-a rugat să merg să am grijă de domnul Ozzy, pisoiul ei.  Am fost sâmbătă, duminică, luni… treceam pe lângă cîntarul aflat în fața șifonierului când deschideam geamul la dormitory să aerisesc…

Marți n-am mai rezistat tentașiei și m-am cântărit: 84,2 kg! Am înlemnit!

Nu știam dacă ar fi potrivit să mă pun pe plâns, pe râs, să-mi smulg părul din cap sau să mă dau cu capul de pereți…!?

N-am făcut nimic din toate astea. Pur și simplu m-am așezat pe scaun, am respirat adânc și am spus: ”MULȚUMESC!”

Ai putea zice că îmi bat joc de tine. Pentru ce aș mulțumi?

Nu-mi permit să iau în râs lucrurile serioase. Am mulțumit pentru trezirea la realitate!

Ca să nu risipesc valoarea momentului am spus celor apropiați despre asta și am declarat că sunt pregătită să iau măsuri. Era semnalul pe care inconștient îl așteptam.

Apoi sincronicitățile, bunele mele prietene, cu care Wayne Dyer mi-a făcut cunoștință, au început să se țină lanț.

Intru zilnic pe Youtube pentru muzică, podcasturi la care sunt abonată, rețete, tutoriale de handmade… Curiozitatea mă făcea ăntr-un timp să pierd multe ore pe Youtube, Facebook, Google search sau Pinterest dând dintr-una într-alta. La un moment dat mi-am dat seama de energia și timpul irosit și mi-am limitat căutările. Din când în când însă dau ascultare unui imbold de a urma un asemenea ”lanț al slăbiciunilor”.

Așa am ajuns zilele trecute de la rețete de smoothie de detoxifiere, la podcastul lui Tom Bilyeucu – discuția cu Dr. Daniel Amen despre sănătatea creierului, apoi la un video cu Eric Edmeades (pe care îl știu de pe platforma Mindvalley) despre tipurile de foame, la Vishen Lakhiani… și am sfârțit la podcastul  marca Mel Robbins despre ce crezi? Sincronicitate! Și asta m-a dus la un altul despre patru pași pentru a-ți manifesta dorințele, în care am aflat ceva valoros despre cum funcționează CU ADEVĂRAT un Vision board.

Apoi mi-a ieșit în cale un interviu cu Brene Brown despre cum ”să te dai la o parte din calea ta”. Interesant nu-I așa?

Dar lucrurile au devenit tot mai intense și interesante de la o zi la alta. Văzându-mi de programul studiului de limba turcă am ajuns la un film, pe Netflix, ”Aceasta este mama mea”, care mi-a reamintit cât rău fizic pot face emoțiile negative.

Apoi, făcând puțină curățenie de weekend în e-mail (la categoriile Promotions și Update), am dat peste un mesaj de la Dean Graziosi cu o invitație la un eveniment cu Tony Robbins. Asta m-a condus la un podcast a lui Dean avându-l invitat pe Peace Morby într-o discuție despre schimbare, oportunități, success și eșec. În discuție a fost pomenit Alex Hormozi, a cărui carte ” $100M Offers: How To Make Offers So Good People Feel Stupid Saying No” o citisem pe Kindle de curând, pentru lucrul la oferta cursului meu (și tocmai zilele astea a pomenit-o, pe Facebook, Liviu Păsat). În podcastul cu Alex, Dean pomenește de una dintre cărțile de referință din dezvoltarea personală ”Cel mai vestit vânzător din lume” de Og Mandino.

M-am dus la bibliotecă, am luat din nou cartea să o recitesc. Văd cu alți ochi fiecare frază, fiecare concept decât cu vreo 7-8 sau chiar… 10 ani în urmă, când am citit-o prima dată.

Și într-o primă pauză de lectură, am intrat pe Facebook, am văzut o postare despre un nou film. Mi-am dat seama că nu mă interesa, dar pe pagina de Youtube era unul din filmele din seria ”Chicken soup for the soul”, l-am reținut să-l vizionez mai târziu, pentru că atenția mi-a fost atrasă de un interviu cu Monica Ion, pe care am descoperit-o de curând, printr-o recomandare de la Florin Păsat. Dintr-un link postat acolo de George Nedelcu, cel care ia interviul, am ajuns la un program de al lui, și din prezentare mi-am dat seama cât de multe experiențe asemănătoare avem: despărțiri, schimbări, abandon, probleme de sănătate/greutate, frica de succes datorată lipsei de pregătire mentală pentru succes, convingerea că pot face totul singură, că n-am nevoie de ajutorul nimănui, apoi acceptarea ajutorului care vine exact când, cum și de la cine ai nevoie.

Pentru mine este realmente impresionant cum se așează aceste lucruri, atunci când îți deschizi/ redeschizi mintea și inima ca să le dai voie să vină către tine!

La ce mă ajută toate astea?

Mă ajută să-mi lămuresc planul de acțiune pentru atingerea și păstrarea greutății ideale fără diete restrictive și sport în exces și să am convingerea că voi reuși, indiferent de dificultățile întâlnite.

O să documentez această călătorie printr-un jurnal pe care îl voi face public, să fie de ajutor cui are nevoie. Voi pune acolo meniuri și rețete, program de exerciții fizice, exerciții EFT pentru eiminarea obiceiurilor nocive și a convingerilor limitative precum și pentru instalarea de obiceiuri și convingeri care susțin sănătatea și silueta optimă pe termen lung, meditații ghidate de curățare și deblocare a chakrelor, exerciții de NLP pentru identificarea și folosirea resurselor interioare pentru depășirea obstacolelor, povești și experiențe trăite în depășirea obstacolelor.

Asta m-a făcut să mă gândesc la documentarea într-un mod similar a călătoriei de elaborare a cursului online, de scriere a primului meu roman și chiar de dobândire a multiplelor abilități artistice, eu care am crezut ani de zile că am ”două mâini stângi”, pentru că așa obișnuia să-mi spună mama.

Și de ce ți le spun ție?

Pentru că îmi place să împărtășesc în scris experiențele mele, cu convingerea că este undeva acolo … cineva, care caută exact informația asta, acum.

Și dacă un singur om va avea o călătorie mai ușoară și mai plăcută prin această viață datorită scrierilor mele, înseamnă că efortul meu a fost pe deplin răsplătit!

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!