Lansarea la apă

 

Partea 1 - Cum am renunțat la teama de expunere

Am scris în clasele primare compuneri frumoase și lungi, apoi ca adolescentă am trecut la povești de dragoste pe care speram să le trăiesc. Mai târziu, rolurile de soție, mamă, inginer și profesor au ocupat locurile prioritare în programul meu pentru mulți ani, așa că am ajuns să scriu rar, câteva pagini de jurnal. Am început multe dar nu le-am completat niciodată. 

Și într-o zi, surpriză ! Cineva mi-a oferit un barter. Urma să-mi plătesc un curs, prin poveștile scrise și publicate pe site-ul trainerului. Zis și făcut ! Oferta nu era de refuzat. Pofta de scris mi-a revenit în forță și am observat că odată cu ea s-a revigorat și plăcerea lecturii, care se… ofilise un pic.  Am scris și am publicat pe acel site cu entuziasmul începătorului. M-am documentat, am experimentat… Totul mergea excelent, până într-o zi, când am primit un feedback puternic negativ, la o poveste pe care o consideram bună, ca idee și ca stil. Am suferit, dar nu am avut timp să mă lamentez. Mi-am lins rănile orgoliului și am continuat, până la încheierea contractului, dar o mare parte din entuziasmul și plăcerea scrisului fuseseră înlocuite cu teama de a mă expune și a fi judecată.

După atâta dezvoltare personală, câtă făcusem, nu mi-a fost greu să înțeleg că acel incident de fapt activase teama mea față de expresia mult auzită în copilărie ”nu ești în stare”, din cauza căreia am învățat multe și mi-am dezvoltat abilități, doar ca să dovedesc că sunt în stare de orice îmi propun. Dar, bineînțeles că asta a dus la împrăștierea energiei mele creative în prea multe direcții. Au ieșit multe lucruri bune din mâna mea, dar nimic excepțional, bineînțeles cu excepția celor trei minunate fiice ale mele.

După câțiva ani, mi-am zis că ”a trecut”, pentru că nu am renunțat la scris, ba chiar mi-am recăpătat treptat pofta de a scrie povești din orice idee. Din păcate, mă grăbisem cu aprecierile, teama de expunere era încă acolo și mă oprea de fiecare dată când mă apropiam de final cu o poveste  sau când, odată terminată, mă gândeam să o postez pe blog sau pe grupul de Facebook pe care l-am deschis cu acest scop ”Prietena noastră, Povestea!”.

Alți câțiva ani au tecut și simt din ce în ce mai mult impulsul de a mă concentra numai pe scris și de a-mi lua inima-n dinți, să încep să public. Am epuizat toate ”scuzele” în spatele cărora m-am ascuns: studiul metodelor de scris (checked), revizuirea regulilor mai puțin folosite de gramatică și ortografie (checked), imprimantă pentru corectare în format fizic (checked), fonduri necesare pentru contractul cu o editură (checked)… așa că nu mai am cum să o dau după cireș când mă privesc în ochi în oglindă și mă întreb ”De ce mai amâni ?”.

Ca să fiu și mai sigură că nu mai găsesc vreun pai de care să mă agăț și să dau și de data asta înapoi, am căutat concursuri de manuscrise la care să încep să trimit scrieri, ca să fie ”zarurile aruncate”. Știu că așa funcționez cel mai bine.

Cineva m-a acuzat odată că nu am planul B și ai zice că avea dreptate, nu-i așa? Se presupune că ar trebui să fiu mai prevăzătoare, după experiența căpătată crescând singură trei copii... Însă am constatat că principiul  ”arde toate punțile, pentru că atâta timp cât există planul B, nu te vei urni din loc” este cel care mi se aplică cel mai bine. Și până la urmă important este să fim conștienți de plusurile și minusurile noastre pentru a le gestiona cât mai corect, în favoarea noastră, chiar și atunci când nu le schimbăm... încă.

În aceste căutări, am găsit grupul pe care l-a organizat Clara Toma, în martie, cu scriitoare femei – începătoare sau nu. Am scris fiecare câte o povestioară din experiența noastră de viață, să fie de folos altor femei. Cartea va avea 13 povești și se va lansa pe 12 mai. Detaliile lansării le voi face cunoscute, pe Facebook și e-mail, în apropierea evenimentului, cu acceptul Clarei. Deocamdată atât.

Dar postarea asta este despre care au fost beneficiile participării la acest program de două săptămâni, de mentorat în ale screierii. Le menționez pe cele mai importante:

-      Am cunoscut femei talentate, persoane minunate, cu a  căror prezență și prietenie deja mă simt mai bogată.

-        Am mai învățat câteva detalii tehnice de redactare ale unui text ”bun de tipar”.

-        Am fost inspirată să fac planuri pentru noi povestiri.

-        Și… am scăpat de ultimele rămășițe ale fricii de expunere cu un exercițiu simplu și ingenios propus de Clara. Am pregătit niște pachete cu câte un obiect de scris și un suport (caiet și creion, agendă și pix, bloc notes și stilou…) și am fost puse să le acordăm destinațiile: ”renunț”, ”experimentez” și ”păstrez”.  Simplul gest al renunțăriii la acel pachet cu un caiet și un creion, a fost suficient de încărcat emoțional, în energia grupului, încât a funcționat perfect. Am renunțat la frica de expunere!

Ca urmare am trimis un alt text la un concurs, dacă va fi selectat, va apărea la editura Quarto în iunie, și m-am încris într-un program de ”sprinturi” zilnice de scriere pentru luna aprilie. Pe lângă consecvența la scris, am ocazia de a face schimb de idei și experiențe cu ceilalți scriitori din grup. Aseară a fost prima sesiune. Am fost inspirată și am avut spor. Îmi propusesem un minim de 500 de cuvinte și am scris 1375, într-o oră – în flow. Intenția este de a scrie un roman, unul nou. Le voi finaliza treptat și pe celelalte trei aflate în diverse etape, însă așa am simțit că aș testa eficiența acestui program pentru mine, pe un proiect nou. Am speranța să termin în această lună primul draft.

Despre ce este vorba?

”O femeie de succes,  divorțată, crește doi copii mici simțindu-se singură și epuizată. Oare întâlnirea cu medicul care îi tratează fiul la urgență o să-i redea încrederea în oameni?”

V-am citat rezumatul într-o frază, pregătit conform metodei după care scriu, cu ajutorul căreia îmi construiesc romanul de la ideea principală, la personaje, conflicte și scene, etapă cu etapă. Alte detalii, pe parcurs, pe măsură ce ne apropiem de final.

Singurul mic bine în tot răul ăsta cu teama de publicare a fost că nu am postat pe blog continuările unor povești cu potențial de a fi parte dintr-o serie sau dintr-un roman, pentru că fiind deja publice, gratuit, nici o editură nu ar mai fi fost interesată să publice le publice.