Lansarea la apă - partea a treia ” Concursuri, planuri și speranțe”

Iată, am participat la primul concurs de texte non-fiction, deși… între noi fie vorba, eu nu scriu nimic 100% non-fiction. Și… ta,ta,ta,ta! Am câștigat, adică m-am calificat pentru publicare, pentru că până la urmă... câștigătorul e cititorul, beneficiarul unor povești de calitate !

Nu știu dacă sunt pe primul loc, pentru că nu s-au afișat punctajele (între 150 și 180 s-au calificat 30 de povești), dar am sentimentul că sunt cel puțin în prima treime a clasamentului. Dacă editura a publicat lista câștigătorilor în ordine alfabetică, probabil chiar dacă mi-ar spune punctajul și locul, nu mi-ar permite să le fac publice, așa că îmi trimit orgoliul de scriitor debutant la culcare și revin la oile noastre. Dar care sunt oile? Că n-am spus nimic despre ele încă. Păi ar fi concursurile literare, speranțele, încurajarea, motivarea și câte alte beneficii ar mai putea trage un începător în ale publicării de aici.

Am pus deja punctul pe primul i! Sunt începător doar în publicare nu și în procesul de scriere. Aici apare și prima dificultate. În interiorul meu se luptă, cel puțin pe plan literar, un începător cu un expert sau veteran, nu prea știu cum ar fi mai potrivit să mă numesc. Veteran aș fi pentru că scriu de pe la 10 ani (am sărit de un sfert de secol!), iar expert aș fi pentru că în ultimii ani am scris consecvent și am studiat cam toate materialele accesibile despre tehnici de scris și le-am pus în practică.

Ce iese din lupta asta? Uneori câte o chestie bună, ca participarea la un concurs cu șanse de reușită, uneori chestii… mai puțin plăcute, ca dorința de a fi neapărat pe primul loc, de a nu primi critici, sau oricum nu prea aspre. Ca începător în ale scrisului poate nu m-ar mai deranja. Am avut experiența asta și nu m-a descurajat, n-am renunțat la scris, ba chiar m-a ambiționat să devin mai bună. Însă acum, când mă consider… expert, nu-mi pică bine deloc. Îmi tot zic să mai păstrez un pic de modestie pe care am demonstrat-o cu prisosință în alte domenii, în care continui să învăț, dar între zis și făcut nu e totdeauna simplu să pui semnul egal. Asta rămâne deocamdată o provocare pentru mine.

Încurajată de rezultat, am trimis încă o poveste, la următoarea etapă a concursului. Îmi place atmosfera de la editura Quarto și Mirela Carmen Stancu, care o conduce. Am participat la niște activități ale ”Academiei non-fiction” la ei. Inițiativa asta cu Antologia de J.A.D. (Jurnal de Armonie și Dezvoltare) mi se pare interesantă, așa împărțită pe anotimpuri. Îmi pare rău că am aflat târziu și n-am participat și la concursul pentru primul volum (de primăvară), dar m-am străduit să scriu povești suficient de bune, care să poată fi selectate pentru celelalte trei. Cu vara am reușit, cea de toamnă am trimis-o și cred că are șanse mari de reușită, iar la cea de iarnă lucrez încă.

Frumusețea este că aceste concursuri m-au mobilizat să-mi termin proiecte de mult începute, romane, și mi-au dat inspirație pentru alte cărți și povești.

Sunt încântată de cum se așează lucrurile în volumul ”Alegeri și decizii cu povești”, în care am unit cele patru povești. Povestea de primăvară ”Labirintul alegerilor” – despre divorț și nu numai, am scris-o chiar dacă nu am mai participat cu ea la concurs, povestea de vară, care s-a calificat deja pentru publicare ”Vara în care m-am regăsit” – despre alegeri între iubire și misiune personală, am redenumit-o în volum : ”Cele două spirale”, când o veți citi veți înțelege de ce. Povestea de toamnă ”Intrarea în Grădina Secretă” – despre prosperitate nu doar financiară și îndeplinirea visurilor uitate, tocmai am trimis-o la concurs, iar povestea de iarnă ”Un Crăciun de poveste” – despre descifrarea mesajelor pe care corpul nostru ni le transmite continuu, despre talente uitate și împlinirea visurilor, este în lucru. Scriindu-le mi-a venit ideea să le pun la un loc, însoțindu-le de câte o mică scrisoare de început și sfârșit pentru cititori. Toate acestea sunt inspirate din viața mea și sunt dovada clară că scrierea creativă funcționează și ca relaxare și ca terapie.

Totuși  pentru aspectele pe care a trebuit să le fac să pară imaginate, ca să nu deranjez intimitatea persoanelor implicate, am simțit nevoia de o introducere și o încheiere sub formă de poveste fiction. Le-am scris și am fost atât de încântată de rezultat (observați !iar mi-au murit lăudătorii), încât am decis să le transform în roman. Îl voi scrie imediat ce voi termina povestea de iarnă. Fiind proaspăt absolvent al ”Sprintului de scriere” din luna aprilie alături de Mirela Carmen Stancu și echipa ei și aflându-mă în plin studiu al altor materiale care susțin consecvența în scris, estimez să scriu zilnic o bucată de poveste, între 1000 și 3000 de cuvinte, nu chiar 5000 cât au poveștile trimise la concurs, care n-au fost scrise într-o zi. Așa aș putea ajunge la vreo 60.000 – 70.000 de cuvinte, cât are un roman de lungime ”decentă” în… vreo 2 luni. Asta ar însemna primul draft, apoi urmează corecturi personale, ale editurii, negocieri de contract…

Și uite așa, devine posibil, nu mai e o simplă utopie – vis cu ochii deschiși, ca pe 29 septembrie 2024, de ziua mea, să vadă lumina tiparului primul roman semnat de mine. Cu gustul deschis cine știe? În următorul an, rând pe rând le voi finaliza și pe celelalte 3- 4 aflate în diverse etape de scriere.

Ce mă face să am de data asta atâta încredere în consecvența care m-a părăsit de multe ori ”fără preaviz”?

În primul rând nu îmi mai este frică de expunere, adică de publicare, deși nu o să-mi fie ușor cu criticile, dar mă pregătesc pentru asta. Poveștile publicate (prima la editura Clarei Toma, în volumul ”Cele 13 Seherezade și poveștile lor”, care va avea lansarea pe 12 mai, a doua în Antologia de JAD) îmi dau curajul necesar.

Apoi chiar aceste povești în care am scris despre alegeri și decizii m-au făcut să revăd etape din viață pe care le credeam vindecate, dar care mai aveau încă influențe negative, mai mici sau mai mari, asupra mea. Aceste povești m-au vindecat și sper să aibă aceeași putere și pentru cititori sau măcar să-i îndemne să-și creeze propriile povești care să-i ajute.

Și nu în ultimul rând, chiar dacă studiind NLP am echilibrat vizualul cu auditivul și kinestezicul din mine, am rămas preponderent vizuală, așa că am printat și am pus la vedere toate elementele care funcționează ca ”reminder & trigger” în acest caz: anunțul de lansare a cărții cu prima poveste, cel cu rezultatele de la primul concurs, cuvântul ”Felicitări”, care să-mi amintească despre mesajele de pe Facebook ale prietenilor la aflarea veștii despre concurs, ”Spor și inspirație să ai!”, urarea de fiecare seară a Mirelei din ”Sprintul” de aprilie și promisiunea: ”Eu, Gabriela, promit să scriu pentru 120 de minute în fiecare zi, un minim de 2000 de cuvinte, timp de 45 de zile (și în continuare până la încheiere), la romanul meu Anotimpurile vieții.”

Pentru că toate astea sunt lipite pe ușa din dreapta a unui dulap/bibliotecă, singurul loc cu cărți care a încăput în micul meu dormitor, unde stau pe canapea, cu laptopul pe măsuța înaltă cu role, ca să scriu, pe ușa din stânga mi-am lipit mini – afișe ale romanelor în lucru, cu titlul și personajele principale.

De unde personaje dacă sunt imaginare? Într-un curs pentru scriitori am aflat că ar fi de ajutor să găsești o fotografie a unei persoane (fie ea celebră sau nu) care să aibă cât mai multe dintre caracteristicile cu care ți-ai înzestrat personajul. Am făcut asta și am constatat că e de mare ajutor atunci când descriu fizic un personaj sau când trebuie să-mi imaginez un anume gest. Am ales pentru asta actori sau cântăreți ale căror filme sunt ușor de găsit pentru a fi analizate.

Și uite așa, cred că sunt înarmată cu tot ce trebuie ca să nu mai am perioade de pauză de scris, mai ales că Muza nu mă abandonează prea des, doar cheful de așezat la masa de scris o făcea.

Pentru că zilele acestea am început să fac partea de cercetare ca la oricare roman care ”se respectă”, despre locații, evenimente, oameni, obiceiuri… și am avansat binișor, am încă un motiv să cred că mă voi ține de plan. În plus acțiunea începe la mare și am timp să aprofundez cercetarea în concediu.

Mai rămâne să analizez opțiunea cea mai avantajoasă de colaborare cu o editură. Dacă o carte non-fiction, cum ar fi culegerea de povești de plidă, nu aș avea o problemă să o editez și să o dau direct la tipografie, folosind drept copertă unul din tablourile mele mixed-media, un roman merită să treacă pe la un redactor corector cu experienă, ca să-l pună în valoare, deci colaborarea cu o editură serioasă este esențială. Am studiat piața, în mare, acum nu-mi rămâne decât să aflu detaliile necesare care să mă ajute să decid. Și nu-mi fac probleme că n-o să pot lua o hotărâre, o să iau ”o doză din propriul medicament” sau cum zice Wayne Dyer ”walk your talk” și o să aplic metoda celor 6 pălării gânditoare, care îmi e foarte dragă și dă rezultate de fiecare dată, așa cum am povestit și în Grădina Secretă – povestea de toamnă.

Vă doresc succes în tot ce vă propuneți să faceți, pentru că e tare plăcut sentimentul de împlinire și doresc să-l experimentăm cu toții cât mai des.

Pe curând!