Orașul sărbătorește cu mine!

 

Decorațiunile luminoase s-au aprins astăzi pe strada mea pentru prima dată în această iarnă. Cred că nu au mai așteptat 1 Decembrie, ca de obicei, probabil din cauza alegerilor. Însă nimic nu mă împiedică să consider aceasta o sincronicitate, nu o simlpă coincidență.

Așa că declar sus și tare că ”Orașul sărbătorește cu mine!”, valsând prin casă pe acordurile melodiei ”So beautiful” interpretată de Chris de Burg, cu obiectul bucuriei mele în mână.

Ce este? Exemplarul ”Bun de Tipar” al primei mele cărți ”Anotimpurile vieții mele”!

Da, am mai publicat în acest an trei povestiri în diverse antologii, alături de alți autori, însă abia această carte, cu numele meu pe copertă, mă îndreptățește să simt că am făcut un pas important de la statutul de autor publicat la cel de scriitor.

De la decizia de a finaliza un anumit manuscris dintre toate proiectele începute, a-mi lua inima-n dinți și a-l trimite la o editură și până astăzi, când țin în mână dovada împlinirii unui vis de o viață, au fost multe suișuri și coborâșuri... momente de disperare și dorința de renunțare alternate cu speranțe și bucurie.

Cum de n-am renunțat?

Am să vă spun întâi cine m-a ajutat. Poate că o să vi se pară că unii încercau să mă împiedice. E doar o impresie, pe care am avut-o și eu în primele momente, apoi am înțeles că adesea criticile sau refuzurile sunt la fel de valoroase ca laudele și îndemnurile, dacă intenția este pozitivă.

Scriu de mulți ani, iar în ultimii vreo zece, chiar am făcut-o consecvent și asumat. Mi-a lipsit însă curajul de a mă expune publicului.

Așa cum știți probabil, din seria de postări ”Lansarea la apă”, în primăvară un proiect cu și pentru femei desfășurat sub patronajul Clarei Toma, pe care o întâlnisem ocazional cu mulți ani în urmă, mi-a dat acest imbold de a publica o primă povestire. Era un fel de a ”încerca marea cu degetul”. Povestea mea ”Puterea vindecătoare a scrisului” a apărut în prima culegere coordonată de Clara cu acest nou proiect al ei, ”Cele 13 Seherezade și poveștile lor”.

A fost însă suficient cât să prin un pic de curaj, pe care l-am folosit să mă înscriu la concursurile organizate de Mirela Carmen Stancu, pe care nu o cunoșteam de nici un fel, însă mi-a recomandat-o Florin Păsat, într-o discuție despre veșnica mea problemă cu prosperitatea.

Am ales să particip la două concursuri, nu doar unul. Nu aveam motive să cred că aș fi fost favorizată în vre un fel, dar am vrut să fiu sigură că nu este vorba doar de ”norocul începătorului”. M-am calificat, iar povestirile mi-au fost publicate la Editura Quarto, în Antologia de JAD (Jurnal de Armonie și Dezvoltare pe Planeta Albastră).

În volumul 2, de vară ”În arșița confesiunilor”, a apărut povestirea ”Vara în care m-am regăsit...”, iar în volumul 3, de toamnă ”Amurgul amintirilor”, a fost publicată ”Intrarea în Grădina Secretă”.

Cum pofta vine mâncând, mi-am făcut curaj să pun cap la cap 4 povești, parabole despre principalele evenimente ale vieții mele, le-am ambalat într-o frumoasă poveste de dragoste și am conceput manuscrisul, pe care l-am propus – fără să insist, Clarei și Mirelei. Răspunsurile lor au fost amânări, pe care eu le-am interpretat ca refuz, dar nu m-am descurajat ci am căutat în altă parte. 

Tot acest timp în care am scris mi l-am petrecut printre copiii cu care fac lecții ca home teacher și evenimentele de dezvoltare personală la care am participat uneori ca trainer sau consilier, alteori ca simplu cursant. Așa am ajuns să-i cunosc, nu numai să-i apreciez, pe cei mai buni din domeniu.

Ajungând cu discuția despre manuscris la Romeo Crețu, el mi-a recomandat editura cu care colaborează cu succes ”Floare de Iris”, din Iași.

La geamul camerei copilăriei mele, aflată la parterul blocului, mama plantase un strat de iriși, care alături de salcâmul adus de la bunici și zorelele de la balconul de alături mi-au înfrumusețat zilele de visare cu ochii deschiși. Așa că am luat ca o sincronicitate numele editurii și am trimis manuscrisul.

Mi-a fost acceptat și ne-am apucat de lucru. După etapele de corectură, am decis să aleg câteva persoane care să-mi ofere feedback și, eventual, o recenzie publicabilă pe coperta cărții.

Aici a apărut prima mare provocare. I-am trimis Zoiei (Zărnescu) manuscrisul și când mi-a spus că ”ceva nu se leagă”... în primul moment a ”căzut cerul pe mine”. Apoi, am respirat adânc, m-am calmat și m-am întrebat: ”De ce am ales-o pe Zoia? Pentru că am încredere în ea. Atunci trebuie să înțeleg de ce i s-a părut așa, dar mai ales ce este de făcut.”

În timp ce întoceam problema pe toate fețele, a venit și feedback-ul de la Romeo, care suna mai blând, însă spunea același lucru. Deși n-am fost adepta principiului ”când doi îți spun că ești beat, te duci acasă și te culci”, de data asta părea că este ceva important de schimbat la manuscris.

Zoia, dedicată și responsabilă ca de obicei, m-a contactat și am aprofundat împreună analiza textului, prin prisma menirii mele, dezvăluită de Human Design, tehnică în care ea s-a specializat. Am înțeles că, influențată de faptul că poveștile deja publicate, care mă inspiraseră, erau non-fiction, îmi trădasem oarecum direcția naturală în care se duc scrierile mele, pe care Zoia a numit-o atât de frumos ”Rolul tău este să aduci plăcere și bucurie oamenilor!” 

Da, cele patru povești erau frumoase, însă trecerea de la una la alta nu era suficient de cursivă, iar totul avea o tentă prea educativ-moralizatoare.

M-am pus pe treabă, am lăsat în povești esența, pentru a putea transmite mesajul dorit și le-am ambalat într-o frumoasă și optimistă poveste de dragoste, genul de scriere care mi-e dragă și la care lucrez cu mare plăcere.

A rezultat un manuscris destul de diferit de cel inițial și l-am trimis altor doi prieteni, a căror părere contează pentru mine.

A venit întâi recenzia lui Florin Păsat:

"Anotimpurile vieții mele" este o poveste emoționantă despre călătoria unei femei printre alegerile și încercările vieții. Fiecare capitol reflectă anotimpurile simbolice ale existenței, de la primăverile pline de speranță până la iernile în care introspecția devine sport național. Cartea abordează teme esențiale precum acceptarea de sine, dragostea, relațiile de familie și curajul de a-ți urma valorile și pasiunile personale. Dincolo de poveste, vei găsi tehnici practice pe care să le folosești atunci când întrebarea ”Și eu acum ce fac?” răsare ca urmare a unei revelații personale. Cu un stil narativ fluid și introspectiv, Gabriela ne reamintește că viața nu are un buton de "pauză", dar măcar ne putem bucura de peisaj. O lectură profundă, pentru suflet.

Deja mă simțeam cocoțată pe un norișor, călătorind spre al nouălea cer al plăcerii de scriitor apreciat, când a sosit a doua recenzie, de la Dana Burghel:

”Gabriela nu scrie, Gabriela curge! Și cântă! Cuvintele curg  împreună cu ea și se transformă treptat, treptat ... într-o simfonie ce o poți simți cu fiecare celulă!”

Ambele recenzii le veți putea citi cu ochii voștri, pe coperta cărții.

Acum, ”nu știu alții cum sunt, dar eu...” când am citit aceste cuvinte... întâi m-am întrebat dacă sunt despre mine și ce am făcut ca să le merit. Apoi m-am gândit că Dana e un om integru, care scrie poezii minunate și care nu și-ar risca reputația recomandând ceva în care nu crede, așa că m-am simțit foarte mândră că am putut genera o asemenea emoție, în sufletul unui om care a citit o mulțime de cărți de tot felul.

Și așa am știut că putem merge mai departe, să ne preocupăm de aspectul cărții, conținutul fiind într-o formă excelentă, mai ales pentru un scriitor debutant.

Și aici a început ”lungul drum al zilei către noapte” sau ”lunga vară fierbinte” ori... cum altfel ați vrea să-i zicem. A fost o aventură care m-a făcut să văd tot mai neclară și mai puțin probabilă ziua de astăzi, în care țin în mână o carte care îmi place cum arată.

La interior, așezarea textului, paginarea, dedicația, mulțumirile, cuprinsul și... toate cele au mai fost cum au mai fost, pentru că nu erau chiar atât de multe variante posibile. Provocările nu au lipsit, dar le-am trecut cu bine, destul de repede.

 Marea dilemă a fost coperta.

Probabil, influențat de cuvântul ”anotimpuri” din titlu, graficianul a venit cu o primă propunere de un copac în care erau prezente coloristic cele patru anotimpuri.

Dacă încerc acum să vă descriu ce am simțit când am văzut imaginea, îmi e destul de greu, pentru că au trecut anii în care țineam ranchiună și mă agățam de eșecuri... totuși pot să spun că am intuit foarte clar că așa ceva nu transmitea mesajul cărții mele, era cum spun eu ”din alt film”.

De ce? Pentru că este un roman, o carte despre ea, Adela, care îl întâlnește pe Bogdan, iar între ei se înfiripează o frumoasă poveste de dragoste. Însoțindu-i în aventura lor de cunoaștere reciprocă aflam marile provocări din viața Adelei, care sunt anotimpurile vieții ei. În mintea mea, pe copertă era obligatoriu să fie o siluetă feminină și poate niște culori care să sugereze anotimpurile.

Și uite așa, propunerile și corecturile au curs de la mine la editură și înapoi. Am avut un moment în care am vrut să renunț la orice altă idee și să las coperta cât mai simplă posibil. Mi-a trecut prin cap ideea de a-mi face singură coperta în Canva sau de a angaja un alt designer. Indiferent cât de priceput părea cel al editurii, era clar că nu eram pe aceeași lungime de undă, parcă vorbem limbi diferite. Totuși, după multe încercări se pare că am ajuns la o concluzie acceptabilă cu imaginea.

Dar, ce să vezi? A început același ”dans” cu stilul scrisului de pe copertă, mai ales textul recenziilor.

Sunt conștientă că mai am rămățișe de perfecționism ”pe la colțuri”. În același timp, mă pricep la anumite chestii, nu îndeajuns ca să le fac singură (pentru asta plătesc servicii), dar suficient încât să știu ce vreau și ce să cer. Am continuat cu shimbările de font, de mărime, de culoare...

Și... ”după lupte seculare care au durat aproape 30 de ani”... mai exact vreo 3 luni, am primit un prim exemplar de probă al cărții care... Să vezi și să nu crezi... nu era chiar așa cum mi-am imaginat! T

Tare bună ideea asta cu exemplarul de probă, pentru că ce vezi pe ecranul calculatorului poate fi destul de diferit față de ce poți vedea când ai cartea în mână. Dar am cerut, apoi s-au făcut și ultimele modificări. Cum deja ne obișnuisem, și eu și editura, cu acest ”du-te - vino”, nu a mai fost la fel de stresant.

Și iată că astăzi țin în mână o carte care arată așa cum mi-am imaginat.

Mulțumesc tuturor: părinților care mi-au transmis talentele lor, Universului care mi-a scos în cale oamenii potriviți la momentul potrivit, celor care au avut răbdare și mi-au citit rândurile și mi-au oferit sfaturile lor sincere, celor de la editură care au reușit în final să aducă proiectul la forma optimă...

Îmi mai rămâne doar să vă îndem să cumpărați cartea, când va apărea – pentru că acum este abia în drum spre tipar, apoi să-mi faceți cunoscute impresiile voaste, iar aceia care veți considera că merită, să o recomandați mai departe.

Revin cu link-ul de unde puteți achiziționa cartea (probabil în luna ianuarie).

Vă doresc tuturor, să aveți parte de împlinirea unor dorințe la fel de mari cum a fost pentru mine acest vis de o viață, să-mi văd numele pe o carte publicată.

Și nu uitați de altceva ce am spus pe aici pe undeva, când un vis mare se împlinește, ai nevoie să pui altceva în loc, pentru că ai nevoie de combustibil care să te poarte mai departe pe valurile vieții.

 Ce am pus eu? Nivelul următor! Un roman de succes (bestseller) publicat de o editură de prestigiu.

Și apoi? Un roman tradus în limba engleză, cu vânzări de succes pe Amazon.

Și mai departe? O ecranizare de succes a unui roman în limba engleză și, de ce nu, chiar și a unuia în limba română.

Așa să ne ajute Dumnezeu tuturor, 

să ne îndeplinim cât mai multe visuri, dintre cele mai dragi sufletului nostru!