PRIETENA MEA POVESTEA

  Mi-am amintit ceva ce cred că nu v-am dezvăluit încă, despre pasiunea mea de a-mi crea propriile jurnale, nu numai de a le avea și scrie în ele. Îmi place să iau caiete sau agende mai noi sau mai vechi, să le decorez, să le dau nume, în acord cu destinația aleasă, să le decorez cât mai divers, apoi să le țin la vedere și să mă atragă să scriu în ele. Dar de ce să-mi pierd timpul cu tot acest proces când aș putea să le cumpăr? Sunt deja pe piață, datorită trendului de a ține un jurnal, tot felul de mărimi și modele, la cele mai diverse prețuri și calități. Da, dar... Totul a început cu o perioadă mai lejeră în programul meu. Fusesem ani de zile profesor, apoi inginer cu normă întreagă, mamă singură cu trei copii, cititor pasionat, participant activ în comunitate, student silitor în domeniul dezvoltării personale… și, la un moment dat, prin… 2014, fetele erau plecate, unele la studii și altele la casa lor, renunțasem la inginerie și devenisem trainer și consilier de dezvolt...

Motto: To write or not to write the ”Morning pages”? (Să scriu sau să nu scriu paginile de dimineață?) Chiar ieri mă gândeam că am funcționat mulți ani… aproape prea mulți, pe principiul ”TREBUIE”! Nu e greu să ajungi la situația asta când ești un copil curios și plin de imaginație, cu o mamă autoritară, cu o personalitate puternică. Ți se pare că soluția cea mai simplă este să te retragi în cochilia ta și să spui ori chiar să faci ceea ce ți se cere, atât timp cât nu ai de ales, iar ceea ce îți dorești… rămâne un vis, din ce în ce mai îndepărtat. Trist este că la un moment dat nu mai știi dacă meriți să-ți împlinești visul sau dacă mai ești în stare să-l realizezi.  Sunt momente cînd te faci că l-ai uitat sau că nu mai contează pentru tine, doar ca să nu mai fie atât de dureroasă renunțarea.  Dar e numai o încercare de evitare, care ajută pe termen foarte scurt. Ai venit pe lume cu acel vis gravat adânc în inima ta și … dacă ai avut norocul să-l înțelegi destul de devreme în ...

Îmi plac jocurile de cuvinte. Cu ceva timp în urmă am dat startul unei alte serii de povești, mai bine zis povestiri… cu titlul ”Diminețile unei femei cu Minte”. Care e pentru mine diferența între povestire și poveste? Chiar și povestirile inspirate în mare parte din viața mea au ajuns să vadă lumina tiparului cu   câte ceva ireal în ele. E vorba despre mai mult decât simplă ficțiune, sunt elemente de basm:   un vis… sau chiar un vis în vis, niște sincronicități puțin credibile, un happy ending… Așadar eu scriu povești nu povestiri. De ce fac asta? Pentru că mi-au plăcut mereu poveștile. Ele m-au însoțit, așa cum spune cântecul ”la fericire și durere”… Dar mai ales pentru că am încredere în frumusețea lumii și a sufletului omenesc și îmi doresc să le reamintesc și celor care… pentru o vreme, s-au lăsat convinși că… s-a pierdut. M-am numit în titlu ”Jurnalistă”, dar să nu vă lăsați înșelați! Nu sunt ziaristă! Ba încă mă lupt cu titulatura de autor publicat și nu mă simt...