Jurnalul unei “Jurnaliste” - Prolog

Îmi plac jocurile de cuvinte. Cu ceva timp în urmă am dat startul unei alte serii de povești, mai bine zis povestiri… cu titlul ”Diminețile unei femei cu Minte”.

Care e pentru mine diferența între povestire și poveste?

Chiar și povestirile inspirate în mare parte din viața mea au ajuns să vadă lumina tiparului cu  câte ceva ireal în ele. E vorba despre mai mult decât simplă ficțiune, sunt elemente de basm:  un vis… sau chiar un vis în vis, niște sincronicități puțin credibile, un happy ending…

Așadar eu scriu povești nu povestiri. De ce fac asta? Pentru că mi-au plăcut mereu poveștile. Ele m-au însoțit, așa cum spune cântecul ”la fericire și durere”… Dar mai ales pentru că am încredere în frumusețea lumii și a sufletului omenesc și îmi doresc să le reamintesc și celor care… pentru o vreme, s-au lăsat convinși că… s-a pierdut.

M-am numit în titlu ”Jurnalistă”, dar să nu vă lăsați înșelați! Nu sunt ziaristă! Ba încă mă lupt cu titulatura de autor publicat și nu mă simt confortabil să-mi spun scriitor, înainte de a avea un roman de succes.

Cuvântul are pentru mine altă conotație : îmi plac jurnalele!

Îmi plăceau chiar înainte să devină o modă, de fapt mai corect ar fi să spun ”înainte să revină în trend”, pentru că jurnale s-au scris, din tot felul de motive, în toate timpurile.

Eu?…le creez, le decorez, le dau cele mai bizare destinații… Apoi, pe unele le dăruiesc, cu mult drag, pe altele le completez… mai mult sau mai puțin perseverent.

Îmi face mare plăcere și e inspirațional să scriu într-un caiet înfrumusețat cu imagini. Uneori imaginile alese îmi susțin ideile pe care le am deja, alteori ele îmi oferă noi puncte de plecare. Și uite așa, în cele mai recente jurnale, am început să-mi scriu poveștile sau schițele de roman, atunci când … dintr-un motiv sau altul, nu întotdeauna evident, nu am chef să scriu direct pe laptop.

În ceea ce privește jocurile de cuvinte, mai ales în titluri… Mărturisesc cu mâna pe inimă: ”Titlurile nu sunt o joacă pentru mine!”

Deocamdată nu am fost nevoită să schimb un titlu din motive de… marketing. Încă mă întreb dacă aș fi în stare să o fac…

Am constatat că sunt genul de scriitor care pleacă de la titlu, nu încheie cu el.

Când îmi vine o idee de poveste, care consider că merită să fie spusă (scrisă și publicată), îmi aleg titlul, numele celor doi protagoniști sau… măcar al ”fetei” și o fotografie care să redea ”chimia” personajelor, așa cum mi-o imaginez. O astfel de imagine este ușor de găsit pe Internet, printre mulțimea de poze cu actorii din filmele preferate.  

Și cu toate astea clare pe hârtie, nu numai în minte, povestea curge destul de lin pentru un prim ”draft”.

Așa că în seria asta de povești o să vă povestesc tot ce știu despre jurnale și cât de mult îmi înfrumusețează ele viața.

Ar putea să o facă și pentru voi dacă le permiteți!