Slalom printre povești și calendare

 

”Nu știu alții cum sunt,…” dar eu, de când am auzit prima dată de calendarul advent am fost fascinată. Să pui la un loc o numărătoare inversă, cu surprize plăcute, adică emoția așteptării și bucuria descoperirii, mai ales dacă este împărtășită cu cei dragi, mi se pare un lucru valoros.

Totuși… nu mă mulțumesc simple mesaje care îndeamnă la acțiuni pozitive sau un dulce zilnic. Mi se pare prea mare efortul de a construi 24 de cutiuțe și ceva interesant în care să le pui (o poșetă, un geamantan, o căsuță, o copertă de carte…) pentru a descoperi în interiorul lor ceva cu încărcătură emoțională... potrivită pentru copii. 

Da, au apărut calendare advent scumpe, cu bijuterii, cosmetice sau mai știu eu ce… însă eu vorbesc de cele făcute (handmade) și dăruite celor dragi, la un buget abordabil pentru oricine.

Și apoi toată munca asta de printat, trasat, tăiat, lipit, decorat… mă reține zile întregi de la scris.

Cum să unesc eforturile?

Vă spuneam în postarea trecută că am scris 25 de povești despre un băiețel dislexic care călătorește într-o lume a literelor, cuvintelor și cărților, pentru a se întoarce de acolo încurajat că este capabil să-și depășească limitarea.

Inițial, m-am apucat să le transform într-o minibibliotecă cu 25 de volumașe, fiecare conținând o poveste presărată cu imagini, cu dimensiunea paginii… ceva mai mare decât o carte de joc. Procesul s-a dovedit provocator însă deosebit de ”mâncător de timp”. 

Cei care au postat pe Internet așa ceva sunt artiști, graficieni, care trăiesc din asta și tot s-au limitat la o colecție de 4- 6 volumașe, din câte am văzut eu.

Iar eu am deja idei, și chiar câteva povești scrise, pentru mai multe serii…

Și atunci ”Ce e de făcut?” 

Am decis să separ munca pentru copii de cea pentru adulți și calendarele de povești, dar... nu chiar de tot...

Am construit câteva calendare advent pentru copii. În cutiuțele lor voi pune dulciuri sau alte mici atenții și câte un mesaj pozitiv care să amintească ce sărbătorim de fapt de Crăciun (înaintea altor chestii: bradul sau Moșul, ori cadourile și reducerile, renul cu nasul roșu, coca-cola, ciocolata Milka..., care au cam banalizat și comercializat sărbătoarea creștină).

Poveștile le-am adunat în câte un volum, o cărticică, cu tema și prezentarea grafică adaptate vârstei.

Prima este pentru o fetiță care împlinește 6 ani și locuiește cu părinții la Londra, de aceea am conceput o variantă bilingvă (română – engleză).

Am însoțit-o de un calendar cu 24 cutiuțe într-o poșetuță și a plecat deja spre destinatar.

Pentru că bunica, de aici din România, cea care a ”comandat” cadoul a fost încântată de povești, împărtășesc cu voi aici preferata ei:

” Scrisoarea care nu s-a pierdut

Seara, Clara a hotărât să-i scrie o scrisoare lui Buni, în care să pună două tablouri pictate de ea, cel cu copiii care se îndreptau spre parc, priviți de Buni de la balcon și cel cu clasa decorată.

”Le voi picta cu pesula ”cântătoare”, își spuse ea, plină de speranța că pensula o va ajuta, și de data aceasta, să picteze un tablou excelent.

Buni era încântată de pozele de pe telefon, cu tot ce făcea sau picta Clara, ”Dar, cu siguranță, va fi mult mai bucuroasă să aibă tablourile originale” își spuse Clara. Ea văzuse acasă la Buni, puse la loc de cinste, alte desene mult mai puțin reușite, pe care Buni le pusese la vedere să le poată ”atinge și admira” în orice moment, așa cum îi mărturisie ea Clarei.

”Ce cadou mai potrivit de Crăciun, dacă nu putem fi împreună ?” își puse Clara, trasând pe hârtie prima tușă de culoare verde, in ghirlanda de la concurs.

Când culorile se uscaseră, îi ceru mamei un plic ”din acela mare”, în care văzuse că ea sau tati puneau uneori acte importante. Puse desenele în interior și adăugă felicitarea pictată de ea, cu un brad de Crăciun, în care ea și Buni atârnau globuri colorate.

În interior scrisese: ”TE ÎMBRĂȚIȘEZ CU TOATĂ DRAGOSTEA, DRAGA MEA BUNI!”

Trișase un pic: o rugase pe mami să-i scrie textul în limba română și ea îl copiase. Apoi îl scrisese singură și în limba engleză.

A doua zi, când tati a venit de la serviciu, au luat cina și au ieșit la plimbare.Clara ținea foarte mândră în mâini scrisoare către Buni, pe care mami completase adresa.

Dar… când a ajuns în dreptul cutiei poștale și tati a ridicat capacul, o pală de vânt i-a smuls Clarei plicul din mâini. Au încercat să-l recupereze, dar nu l-au prins. Vântul îl ridicase tot mai sus spre cer, până ce… l-au pierdut din vedere.

Clara s-a întristat, iar buza inferioraă a început să-i tremure. O lacrimă s-a prelins pe obrazul înghețat. Atunci tati a luat-o în brațe și i-a șoptit cu glas blând:

”Știi că întotdeauna îți fotografiez picturile și i le trimit lui Buni. Am făcut-o și de data asta. Uite, chiar acum îi trimit pozele!” spuse el și punând-o și îi arătă cum expedie fotografiile celor două tablouri și ale felicitării. Între timp Clara își șterse lacrimile, apoi a plecat cu Tati la magazinul cu înghețată.

Clara nu reușea să țină pera mult supărarea, firea ei veselă o ajuta să se găsească imediat ceva care să o bucure. În zilele următoare a refăcut picturile pierdute și le-a pus în mapa cu eticheta ”Colecția pentru Buni”, pe care o va lua cu ea în vacanța de vară, când o vor vizita pe Buni, ca în fiecare an.

Spre surprinderea tuturor, peste două săptămâni, deși vorbiseră sâmbăta, ca de obicei, Buni i-a sunat luni seară să le spună că un domn drăguț îi adusese un plic pe care îl recuperase în timpul concursului de baloane cu aer cald care se desfășurase în apropierea orașului unde locuia Clara. ”Vezi, iubita mea? Toată lumea participă la finalul fericit al poveștilor noastre minunate!”, încheiase Buni trimițându-i o bezea.”

Urmează să finalizez partea grafică a volumului pentru băiețelul de gimnaziu.

Lucrez la poveștile pentru un elev de liceu (clasa a Xa), care ar avea mare nevoie să înțeleagă răspunsul la întrebarea ”De ce este nevoie să învăț? Eu vreau să fac bani și să trăiesc bine... fără să depun prea mult efort!”

Mă gândesc... la o lume afectată profund de dispariția cărților, care nu au mai fost citite… dar care au luat cu ele în … neant, întreaga informație care era ”la un click distanță”, iar oamenii au rămas cu ce au adunat… în minte și în suflet…

O să împărtășesc cu voi câte o poveste din fiecare volum.

Și m-am mai gândit… ”De ce să folosim toată această ”febră” a calendarelor advent numai în aceste 24 de zile înainte de Crăciun? De ce să un transform eu calendarul într-o provocare de 21, 28, 30, sau… oricâte zile este nevoie pentru fiecare temă, chiar 66 sau 90? Fiecare zi cu povestioara ei, cu tâlcul ei și cu provocarea ei.”

Așa că volumașele cu povești pentru adulți, pe teme ca sănătatea, relațiile, dezvoltarea personală... vor lua această formă.

Vă las acum și fug înapoi la scris!

Pe curând, la noi povești și proiecte !