In Ajun de Crăciun

Este o seară de poveste. Nu ninge, dar plouă și ritmul sacadat al picăturilor pe pervaz pare revigorant ... dar și liniștitor. Aurora stă cu fruntea lipită de sticla rece a ferestrei și se sprijină cu mâinile pe caloriferul fierbinte, privind luminile de sărbătoare ale străzii. Așa, între rece și cald, sus și jos, frumos și ... nu prea, plină de contraste a fost viața ei ... cam de pe când își poate aduce aminte, probabil că de la vreo 5 sau 6 ani.

În seara asta este fericită, chiar dacă este singură. Cine ar zări-o stând așa pierdută în gânduri la fereastră, ar putea crede că se simte tristă. Dar ce motive ar avea să nu fie fericită?

Este sănătoasă, are o casă... cam mică, însă pe care a reușit în timp să o facă primitoare și ... chiar cochetă; îi place să folosească acest cuvânt pentru lucrurile dragi. Familia este bine – acolo unde se află fiecare dintre ei. Cu unii se va vedea mîine, la prânzul de Crăciun în casa mamei, mirosind a sarmale, brad și cozonac. Pentru vederea cu ceilalți, la distanță, va mulțumi încă o dată celor care au inventat telefoanele mobile și internetul. Lucrează cu copii și asta îi aduce mare bucurie și plăcere, în ciuda tuturor provocărilor, care apar zilnic. Acum este în vacanța de iarnă, pe care și-o ocupă cu multă muzică și filme despre Crăciun și ore dedicate pasiunii ei: crearea de obiecte handmade. Unii îl numesc artizanat, alții meșteșug, unii spun că ar fi artă. Ea îi spune handmade, pentru că este un termen cuprinzător și mai ales pentru că are pe masa de lucru un citat pe care scrie ”Happiness is home made!”. Da, fericirea este făcută în casă.

La radioul ei preferat muzica de Crăciun se derulează oră de oră și zi de zi, așa cum se întâmplă de mulți ani, toată luna decembrie. Tocmai acum se aud acordurile unei melodii pe care anul acesta a ascultat-o mai des, Mis deseos/Feliz Navidad – cu Michael Buble și Thalia. Începe Michael:

” A donde sea que yo esté (Oriunde aș fi)
Tu corazón alcanzaré (Voi ajunge la inima ta)
Y una sonrisa en tu mirada pintaré” (și voi picta un surâs pe fața ta)

Și continuă Thalia:

”No habrá distancia entre los dos (Nu va fi distanță între noi)
Al viento volaré mi voz (Voi trimite vocea mea pe aripile vântului)
Con mis deseos a tu alma llegaré.” (Cu dorințele mele voi ajunge la inima ta)…

Aurora a recunoscut mereu că este o romantică… incurabilă. Hmm, incurabilă este doar parte din expresie, pentru că ea nu intenționează să se vindece vreodată de romantism. Și ai crede că fiind singură din nou de sărbători, ar putea fi tristă sau chiar deprimată. La început, acum câțiva ani, când a rămas pentru prima data singură ( și fără partener și fără fete, care au crescut și au plecat la casele lor) a fost… poate nu tristă, dar un pic… pierdută. Cu timpul a înțeles că totul se petrecuse în felul cel mai bun pentru ea, pentru sufletul ei. Da, încă îi era dor de momentele frumoase, mai ales de cele de început, de idea de cuplu, și mai ales de ea însăși din acele împrejurări, pentru că atunci când iubea și era iubită era de o exuberanță neobosită. Îi va fi mereu dor de acele lucruri. Însă, în același timp, nu putea să nu-și amintească și momentele în care totul devenise o luptă surdă de resuscitare a ceva ce… murise de mult. I-a trebuit cam mult să înțelegă că e cazul să renunțe, deși inteligența ar fi ultimul lucru ce ar putea spune că-i lipsește. Alta a fost ”buba”: prea puțină stimă și iubire de sine combinată cu un pic prea mult spirit de sacrificiu. Dar toate au rămas în trecut.

Acum fericirea ei e calmă, plină de recunoștință și pace.

Și totuși… chiar dacă se simte bine acum și aici, așa cum e, asta nu înseamnă că nu-și mai dorește nimic sau pe nimeni. Diferența este că nu mai simte nevoia să fie neapărat cu cineva, deși i-ar face plăcere. Destul i-a dat de furcă dependența asta de recunoaștere și confirmare, pe care o aștepta de la persoanele pe care le aprecia. A venit vremea să nu mai fie dependentă de părerea altora. A acceptat cu greu că în strădania asta de a fi pe placul tuturor, o misiune imposibilă pe care și-o asumase cu mulți ani în urmă, pierduse timp prețios, care ar fi meritat alocat în descoperirea lucrurilor care îi fac ei plăcere și îi aduc împlinire, indiferent ce cred alții despre ele.

De aceeea a revenit atât de târziu la scrisul care îi aduce atâta bucurie și o ajută să-și limpezească gândurile mai repede decât orice altă metodă și i-a trebuit atâta timp să descopere moduri în face lucruri frumoase pentru cei dragi: bijuterii și cutii în care să le ofere, felicitări care să le însoțească, tablouri …

Se simte bine și totuși o întrebare o mai frământă din când în când: dacă pune atâta pasiune în aceste lucruri și le face cu atâta plăcere, oare de ce nu reușește să le și transforme într-o sursă de venit, care i-ar aduce un pic de confort în plus, bineînțeles.  

A încercat în multe feluri să se promoverze și nu a funcționat. La un moment dat a crezut chiar că nu este sufficient de bună și era chiar să renunțe și la scris și la handmade, într-un moment de deznădejde. Dar și-a amintit repede că renunțarea nu-i este prietenă, așa că a decis să nu mai ia în considerație această opțiune vreodată. A rămas însă, cu această îndoială, cu… preocuparea. O bântuie adesea gândul că este ceva ce nu înțelege sau poate ceva ce nu face bine…

Zilele trecute începuse să-i umble prin cap expresia ”analysis - paralysis” (analiza excesivă, care te paralizează și te oprește să treci la acțiune). De unde venise și de ce? Habar n-avea. Erau momente când îi venea să spună cuvintele cu voce tare. Măi să fie! Ce-o fi vrând să-mi spună asta? se întreba Aurora, care nu credea în întâmplare sau coincidențe, ci doar în sincronicități atrase de un anumit motiv. Nu a fost nevoie să aștepte prea mult răspunsul. Ascultând predicțiile săptămânii, făcute de Colette Baron Reid, la zodia ei, Balanța, a auzit: ”Do not overthing things. It’s all about watching your mind… using your mind rightly… like: God be in my thoughts … analysis-paralysis, avoid that like a plague” și a bufnit-o râsul. (Adică nu gândi prea mult, supraveghează-ți mintea… Dumnezeu să fie în gândurile tale și ferește-te de analysis – paralysis ca de o boală.)

Nu crezuse multă vreme în zodii, cărți de Tarot, numerologie și alte asemenea, până ce studiind relația ei defectuoasă cu banii, aflase că totul era energie. Și dacă totul este energie și toate interacționează după anumite legi universale, oare nu e mai bine bine să le cunoști și să le aplici, ca să lucreze în favoarea ta? se întrebase Aurora. Pentru că, desigur, ele vor funcționa oricum, iar dacă nu le accepți, s-ar putea să mergi contra curentului fără să-ți dai seama. Iar Colette o cucerise cu veselia ei și cu abordarea aceasta, energetică, specifică dezvoltării personale îndreptată spre spiritualitate.

Da, asta era! Se gândise prea mult, analizase prea în detaliu, planificase și replanificase și nu acționase suficient, apoi dăduse vina nereușitelor pe condițiile exterioare, însă acum îi era clar că ea nu făcuse tot ceea ce ar fi putut.

Bun, acum că se lămurise că nu acționase consecvent, poate putea să-și dea seama și de ce. Nu-i lipseau: pasiunea, perseverența, curiozitatea, răbdarea… ingrediente care puteau să-i aducă succesul în orice ar fi întreprins… Și atunci? I-a trecut prin cap o cipă că poate îi este frică de eșec. Hmm, după destul de puțină analiză și-a dat seama că pe ea eșecurile o provocaseră întotdeauna și nu erau o piedică.

Dar ar putea fi oare frica de success? Pare ilogic! Își dorește să aibă success! Și totuși… poate ar trebui să se uite mai îndeaproape la motivele pentru care vrea acest success… Hmm, își spuse imediat: nici ăsta nu pare a fi motivul, pentru că nu e egoistă sau oportunistă, care ăși dorește succesul din motive greșite. Bine-bine și atunci ce mai rămâne? Răspunsul trebuie să fie cumva… pe aici, pe aproape!?    

Aurora plecă de la fereastră, merse la bucătărie și își turnă un ceai fierbinte și aromat în cana ei preferată și se așează la birou. Deschise laptopul, dar nu intră pe Facebook sau altă rețea. Era, ca în fiecare an ziua baletului ”Spărgătorul de nuci” și a ”Poveștii de Crăciun” a lui Dickens. Acestea încheiau perioada în care ascultase muzică de Crăciun și vizionase filmele ei preferate sau descoperise unele noi (pe Hallmark) despre Crăciun bineînțeles. Nu se plictisea niciodată de a-și aminti, cu fiecare dintre ele, că această sărbătoare este despre a dărui, despre comunitate, empatie, bucurie… și multă iubire.

După ce își savurase ceaiul, având acum mâinile libere, luă din coșulețul de pe fotoliul de alături ultimul fular la care lucra. Bijuteriile, cutiile, felicitările, tablourile erau meșteșug și un pic de artă, dar tricotatul și croșetatul … le evitase mută vreme, lăsîndu-se convinsă de părerea generală, că acestea sunt îndeletniciri specifice persoanelor bătrâne, de la țară… Până la urmă și-a dat seama că asta este o altă prejudecată la care este dispusă să renunțe și s-a reapucat, amintindu-și cu drag de vremea când lucrase pentru fiicele ei sau pentru păpușile lor. Redescoperise faptul că este o activitate deosebit de relaxantă, care îi permite să facă ceva util în timp ce ascultă un audiobook sau muzică, pentru că întotdeauna alege modele simple, la care să nu se străduiască prea tare. Scopul este: simplu, frumos și elegant!

Multe idei minunate de tablouri, felicitări sau povești i-au venit în timp ce tricota. La fel cum în anii trecuți îi veneau ideile cînd gătea sau spăla vasele. Acum, pentru o persoană singură, aceste activități nu mai luau atât de mult timp.

Și chiar în acel moment, dintr-un colt al minții răsări o idee nouă: să înceapă să facă și ea video prezentări pentru tot ce face: povești, coaching, handmade… poate chiar și teaching. E un trend căruia ea i s-a cam opus în ultima vreme. Însă era momentul să accepte că lumea era grăbită și nu mai avea prea multă disponibilitate pentru citit.

Da, își spuse, dar n-am aparat de filmat, izolare fonică, lumini speciale… va ieși ceva destul de rudimentar cu telefonul agățat cine știe pe unde, fără un microfon bun și mai ales fără un soft de editare…

Păi, da, dar dacă tot susțin eu că nu-mi e frică de eșec și de ridcol, de ce n-aș încerca? își spuse Aurora. Măcar voi vedea care sunt greșelile pe care le fac fără să-mi dau seama altfel, apoi le pot corecta, de la un video la altul. Și doar dacă voi constata că merită, aș putea lua în considerație și o investiție în tehnică performantă. Hmm, suna atrăgător!

Își promise să facă asta chiar zilele următoare și să pună pe canalul de Youtube cel puțin un video până la sfârșitul anului. Probabil că ar fi cel mai simplu să înceapă cu ceva practic, cu handmade, și să lase poveștile și coachingul pentru … mai încolo.

Spectacolul de balet se încheie. Aurora lăsă fularul deoparte și aplaudă cu bucurie, ca și cum ar fi fost în sala de spectacol. Apoi se duse la masa de lucru să facă un inventar al obiectelor care ar merita filmate și să decidă cum și în ce fel.

Era un nou început!