Un prim pas în arta bijuteriilor frivolite - Colierul ”Patricia”
Abby se așeză
pe singura bancă liberă
cu spatele la soare, ca să poată
vedea ce lucrează. Era o splendidă zi de joi, în iunie, iar parcul era plin de bunici și bone cu copii, care alergau veseli în toate direcțiile.
Își scoase din sacoșă punguța
cu acul, ghemul și mărgelele
pentru a continua
lucrul la colier, de unde îl lăsase cu o seară înainte.
Avea un
program lejer și
flexibil, care îi permitea vizite în parc în timpul săptămânii. Renunțase la cariera de inginer după mai bine de 25 de ani, pentru că desi o făcuse cu pricepere, nu reușise să simtă pasiune
pentru ea. Acum, până ce avea să decidă
ce utilitate va da noii diplome de Trainer sau ce altă carieră să
aleagă, dădea meditații de limba engleză și făcea
traduceri – mai făcuse asta pentru un venit suplimentar când avea fetele acasă.
Acum,
cele mici erau la studii, cu burse în SUA, iar cea mare la casa ei, așa că banii îi ajungeau pentru nevoile personale.
Testase, imediat după absolvire, un job de trainer de vânzări într-o companie. Câștigase foarte bine, avusese rezultate cu echipa, însă înțelesese că nu pentru asta începuse de la zero la 51 de ani.
Între
timp profita să participe
la tot felul de cursuri și seminarii, citea mult, făcea mișcare,
pentru că se îngrășase brusc în urmă cu câțiva ani și totuși… îi mai râmânea ceva timp. Așa fusese ea, foarte activă și eficientă, de când se știa. Se gândise să reia cusutul la goblen, care îi plăcuse prima dată când încercase, cu mult timp în urmă,
însă nu credea că ar fi avut spațiul potrivit în apartamentul ei minuscul
să pună asemenea frumuseți pe pereți. În plus dura prea mult să termine o lucrare. Îi trebuia ceva mai practic, dar la fel de frumos… tricotatul și croșetatul nu-i ofereau versatilitatea de care avea nevoie.
Și atunci? Ce să fie? Căutase pe internet zile întregi,
până dăduse peste niște tutoriale (în limba italiană, însă
pentru ea asta nu era o problemă, se descurca aproape la fel de bine cu franceza, italiana și spaniola ca și cu engleza). O doamnă, care explica
foarte frumos, făcea niște
cercei, coliere, brățări… din fir de mătase sau bumbac fin, însă nu cu croșeta, ci cu un ac lung și subțire,
pe care punea niște ochiuri ca pe o andrea, apoi trăgea firul prin ele. Erau superbe, mai ales atunci când le adăuga perle
sau alte mărgele
pentru a le face elegante. Și nu păreau
dificil de lucrat.
Zis și
făcut ”să trecem la treabă”, își spuse Abby plină de entuziasm. Asta până și-a
dat seama că acele respective nu se găsesc în România, iar singurele cu care
s-ar fi putut înlocui erau cam groase pentru a face lucruri delicate, iar
firele erau și ele prea subțiri pentru acele ace sau prea groase pentru un
lucru eelegant. E adevărat că a văzut la
o altă doamnă că lucra cu o suveică (navetă), așa
cum se folosise initial pentru această metodă, pe la anii 1800
, pentru dantela de la ținutele de gală, regale.
Însă felul în care trebuia manevrată suveica i se părea deocamdată prea
complicat. Totuși, până ce avea să găsească soluția pentru acele și firele
potrivite se decise să încerce cu ce avea la îndemână. Alese un prim model de
cercei și testă mai multe culori, apoi descoperi modelul de brățară asortată.
Și-ar fi dorit și un colier, însă nu găsise încă un modelul. Creativitatea
scoase capul imediat și îi șopti: ”Hai să-i facem noi, dragă Abby, designul cu
ajutorul celui de la brățară. Cât de greu poate fi?” Așa ajunse să unească două
brățări cu un mic model la mijloc și obținuse un colier destul de simpatic.
La asta lucra acum, în timp ce-l asculta la căști,
de pe telefonul mobil, pe Wayne Dyer și se gândea: ”da, e mai simplu cu acul,
însă pentru că nu le am pe cele speciale, neascuțite, mi-am făcut praf degetul
cu care țin ochiurile să nu iasă de pe ac, e zdrelit… mă mir că nu mi-a dat
sângele…încă…”
La un moment dat s-a apropiat de ea o tânără,
turistă străină, cu aparatul de fotografiat, interesată să fotografieze și să filmeze
tehnica respectivă. Abby îi dădu permisiunea și o invită să ia loc pe bancă și
să servească o prăjitură de casă, pe care o avea la pachet – obicei de când erau
fetele ei mici, să nu-i lipsească un dulce sănătos din casă. De data asta erau
renumitele ei cornulețe cu coca din brânză de vaci și miez de măr la mijloc. Se
topeau în gură. Nu conțineau zahăr, decât pe deasupra, dacă doreai să le pui,
iar Abby nu punea prea mult și aveau puțină grăsime.
Patricia,
așa se prezentă tânăra, era din Austria și făcea un tur al țărilor Est Europene,
vizând în fotografiile și videoclipurile ei oameni obișnuiți și obiceiurile
lor. Lucra la un album pentru un concurs, în vederea câștigării unei burse de
specializare în SUA.
Abby i-a povestit despre fetele ei studente în SUA,
apoi au plecat împreună să-i arate și alte locuri interesante din București. Au
mers apoi să ia cina împreună la un bistro din centru, aproape de hotelul unde
era cazată Patricia. Abby i-a povestit despre diversele zone din România și
specificul lor, apoi i-a propus să se întâlnească din nou, săptămâna următoare,
înainte de plecarea Patriciei din România. Tânăra a acceptat încântată pentru
că obținuse de la Abby informații valoroase despre locurile și oamenii pe care
urma să le fotografieze.
Joia
următoare s-au reîntâlnit la bistro, de data sta la prânz. Patricia a povestit
cu însuflețire tot ce a văzut și ce fotografii minunate a adunat. A promis că-i
va trimite lui Abby pe e-mail, nu doar pozele cu ea, ci toate pozele făcute în
România.
La sfârșitul mesei, înainte de despărțire, Abby i-a
întins Patriciei un pachet și a rugat-o să-l desfacă, să vadă dacă-i place. Înăuntru
era o maramă de borangic, una dintre cele două pe care Abby le avea de la
bunica ei, și setul de cercei, brățară și colier lucrate prin metoda
”frivolite” (cunoscută în limba engleză sub denumirea de tatting). Îi spuse Patriciei
că a dat setului numele ei și i-a făcut o fotografie, pentru că este primul set
lucrat de când a învățat tehnica. Patricia o îmbrățișă cu entuziasm și îi spuse
că va pomeni minunata ospitalitate românească în prezentarea albumului ei.
Urmau să corespondeze prin e-mail, din când în când și poate să se revadă
cândva. Abby îi făcu cele mai calde urări de success la concursul de fotografii
și se despărțiră, iar Patricia luă taxiul pentru aeroport.
Abby
rămase cu o ușoară nemulțumire, că pusese setul de bijuterii într-o cutie
frumoasă, însă banală. Asta îi dăduse ideea de a începe să-și facă propriile
cutii și felicitări pentru bijuteriile pe care urma, poate, să-și dorească să le
ofere cadou, în viitor.
Va urma…
Comments
Post a Comment