Capitolul 3 - Jurnalul ”Povești de fiecare zi ”

 

În momentul în care m-am așezat la birou și am deschis documentul, să pregătesc povestea de postare, mi-a venit ideea să-i dau subtitlul ”buturuga mică… răstoarnă carul mare”, dar pentru  că nu vreau să aibă conotație negativă… ca și cum s-ar fi întâmplat un dezastru, ba chiar țintesc sensul opus, i-aș zice mai bine… ”N-aduce anul, ce aduce clipa”.

În ultima vreme manifestarea și sincronicitățile funcționează tot mai bine în viața mea. De fapt, cred că au funcționat mereu, doar că acum sunt conștientă de ele și mutând accentul pe gânduri pozitive… se întâmplă mai mult lucruri bune decât… nu prea.

Bazându-mă pe observația asta și având deja dovezi concrete cu reușita programului de slăbit, la începutul săptămânii, când am intrat în vacanță, mi-am zis: 

”Săptămâna asta rup munții cu scrisul la roman !”.

Să vă spun cât am scris la el? ”Nada de nada!”

Însă… sunt mai mulțumită decât am fost vreodată, în cursul acestui an, de sporul avut la scris. Nu, nu mă contrazic, îți explic imediat!

Tocmai am aflat că unul dintre elevii mei, pe care îi îndrum la teme la un Beforeshcool, cel de clasa aVI-a, este dislexic. Bănuiam, dar când am fost aproape sigură, l-am întrebat și mi-a spus că a fost diagnosticat anul trecut. Cu tot efortul suplimentar, pe care trebuie să-l facă la citit, a început să iubească, din ce în ce mai mult, cărțile și lectura.

Anul trecut am parcurs împreună patru volume din seria ”Erus …”, apoi: ”Micul prinț”, ”Pânza Charlotei”, ”Cartea cu jucării” – de Tudor Arghezi, ”Aisbergul nostru se topește”…

Anul acesta am început cu ”Războiul care mi-a schimbat viața” și este încântat, mai ales că-i place istoria. Totuși, m-am gândit că este nevoie de un stimulent.

Uneori efortul de a vedea literele în ordine și de a putea citi și scrie corect cuvintele, chiar dacă le cunoaște sensul, adăugat la restul temelor… este puțin cam prea mult. 

Și mi-e teamă că ar putea obosi și ar renunța, dacă obiceiul lecturii nu este suficient de bine integrat.

De aceea, m-am gândit că o serie de povești scurte, avându-l pe el ca erou, punându-l în fața unor provocări legate de cuvinte și cărți, dar mai ales oferindu-i încurajare și încredere, ar fi de folos.

Pentru că se apropie decembrie și îmi place moda calendarelor advent, am gândit o minibibliotecă, într-o cutie, cu 25 (24+1) de cărticele în care să pun aceste povești.

M-am ocupat de a găsi model de cutie, coperți de carte, format de pagină, imagini… și a venit vremea conținutului. 

M-am ajutat de ChatGPT, pentru a scădea timpul de brainstorming și am venit cu cele 25 de idei. Mai rămânea să le scriu.

Am listat ideile, dar înainte de a mă apuca să deschid un fișier și să le scriu în documentul Word sau chiar direct în cel Power Point, unde am pregătit coperțile și ilustrațiile, privirea mi-a căzut pe jurnalul pe care l-am numit ”Povești de fiecare zi”, care încă nu conținea nici o poveste.

Am ezitat. Era mai simplu să scriu la laptop, pentru că aveam textul deja formatat pentru printare, dar gândindu-mă că nu degeaba nu avansez cu romanul, am zis să dau din nou o șansă scrisului de mână.

Nu m-am înșelat. Așa cum ideile curg în jurnalele pe care le completez cu scris de mână, într-o singură zi, am conturat cele 25 de povești. Da, acum, pe măsură ce le transcriu, fiecare în cărticica ei, observ corecturile sau completările necesare. Dar chiar și asta pare mai simplu de făcut așa. Știu din experiențele trecute, că atunci când povestea este de la început în format digital, mult mai ușor îmi scapă punctele în care ar fi cazul să intervin.

Așa am acceptat, ceea ce începusem să înțeleg de ceva vreme, că scrisul de mână funcționează mult mai bine pentru mine și îmi susține, nu-mi limitează creativitatea.

Teama că-mi va lua prea mult timp să transcriu, mă împiedica să-l adopt. Însă timpul câștigat cu fluiditatea creativă pot acum să-l dedic transcrierii. Și oricum un m-am bazat nici la povești, la romane nici atât, pe primul draft (prima variantă). Ca de obicei, ”teama” era o simplă piedică mentală.

Sunt încântată de rezultatul obținut cu aceste povestioare. 

Atât de încântată… încât am început să scriu la o serie de calendare advent- minibiblioteci, câte una pentru fiecare ”problemă” pe care am observat-o la cei dragi din jurul meu:

-         

... o fetiță de 6 ani care trăiește în Anglia și căreia îi este mereu dor de bunica din România și de limba română,

-     

... o mare iubitoare de lectură, care are puțin peste 30 de ani și căreia i-ar folosi să iasă mai des din casă, ca să-și poată găsi iubirea pe care și-o dorește,

-       

-  -   

... un cuplu, în care cei doi abia au trecut pragul de 40 de ani, nu au copii și le-ar fi de folos câteva idei prin care să-și mențină relația ”proaspătă”

... o tânără abia trecută de 35 de ani, care locuiește și lucrează în străinătate, iar singurătatea, deși nu ”absolută” a început deja să-i provoace probleme de sănătate și... unul pentru o scriitoare trecută de 60 de ani, aflată la începutul carierei…

Ba mai mult decât atât, poveștile pentru copii am început să le transform în variantă bilingvă (întâi în engleză și apoi… vom vedea la ce mă mai încumet).

Imediat după ce voi oferi calendarele cadou, voi publica poveștile în câte un mic volum. Apoi, în forma tradusă, voi încerca ”marea cu degetul”, adică sistemul ”Print on demand”, pe Amazon.

Am sentimentul că de data asta va funcționa. Probabil este efectul exercițiului EFT - legat de prosperitate, pe care l-am făcut îndemnată de conștientizările aduse de cel pentru eliberarea kilogramelor…

Și… ta,ta,ta,ta ! 

”Cireașa de pe tort” este că în toată căutarea de idei pentru aceste serii, am dat iama prin fisierele mele cu povești mai noi sau mai vechi, publicate sau nu (pe blog) și am observat că ”Povestea ieșirii în lume a Poveștii” are potențial... de a deveni un roman! Ideea mi-a fost confirmată de feedback-ul unei cititoare fidele a blogului.

Am ales o altă agendă, am printat câteva fotografii sugestive, am mai citit o dată povestea și… în câteva ore, aveam în jurnal: tema, un plan detaliat de ”plot”, ”backstory” pentru el și ea – în câte o pagină, ba chiar și o primă formă de ”character arch”.

Și uite așa… probabil că ordinea preferințelor în ceea ce privește finalizarea și publicarea romaneler mele… s-a schimbat din nou, de data asta cu un motiv serios: scris de mână sună mai real, mai personal, merge mai repede...

Sunt încântată de rezultat!

 

P.S. După ce voi finaliza calendarele, voi împărtăși cu voi, aici, fotografii ale variantelor finale și fragmente din povești sau … poate chiar 2-3 povești din fiecare serie…

It's a promise!