Locul unde... se nasc poveștile mele

 

Am postat ieri pe Facebook, la story, o fotografie cu titlul ”locul unde... se nasc poveștile mele”.

Uitându-mă cu atenție, mi-am dat seama că fotografia era făcută cu ceva timp în urmă, pentru că se poate zări sub laptop un colț, al uneia dintre cele două cărți pe care era ridicat, ca să circule aerul pe dedesubt. Oricum asta nu ajuta prea mult.

Ajunsese să se încălzească după doar câteva minute și eram nevoită să termin de scris povestea pe tableta pe care am cumpărat-o special. Mai greu a fost (pe tabletă) cu partea de jurnale în Power Point... cu care nu prea m-am descurcat ...

Însă acum laptopul este reparat și am revenit la el.

În acea fotografie am vrut să arăt cum mi-am așezat biroul, dedicat scrisului, pentru că la mine spațiul este mai mult decât ”limitat”.

Însă la un moment dat mi-am zis ”Nu se mai poate, așa nu mai merge!”. Trebuia să separ activitățile!

N-am reușit niciodată, acum nici măcar nu mai încerc... să renunț la unele dintre pasiunile mele în favoarea celorlalte. Mi s-a părut că ar fi... aproape ca și cum mi s-ar cere să aleg între fiicele mele. 

Ați putea spune că exagerez, ei bine, după destulă analiză, argumente pro și contra, pot spune cu mâna pe inimă că nu e nici o exagerare. Atât scrisul, cât și lectura, bijuteriile și jurnalele și chiar ”simplul” croșetat, m-au susținut în cele mai grele momente și îmi aduc permanent bucurie. 

Bineînțeles că am unele perioade în care scriu mai mult, altele în care citesc sau ascult cărți (audio) și croșetez, altele în care fac bijuterii și cutii-poșetă pentru ele sau acele jurnale frumos decorate, pe care unii dintre voi deja le-ați primit cadou de la mine.

Și tocmai pentru că îmi sunt la fel de dragi, fiecare merita locul ei, bine determinat, pe care să nu concureze cu celelalte. Destul concurează adesea pe atenția și timpul meu...

Pe lângă faptul că aveam tot timpul locul de luat masa ocupat cu materiale de scrapbooking (art craft), scriam cu laptopul pe genunchi în pat, unde citeam sau croșetam... Așa a ajuns să se încingă până ce era să cedeze. Cel mai enervant era că tot timpul eram nevoită să strâng majoritatea lucrurilor și să le mut ca să pot face altceva în același loc. Și, deși asta nu m-a făcut să renunț, era destul de obositor și am decis că nu am veleități masochiste. 

Și, în sfârșit, am separat:

- scrisul la birou, ascultând muzică, cu imprimanta alături ca să printez capitolele și să le corectez, pentru că îmi este mai ușor să găsesc greșelile în varianta tipărită

Tot aici creez și exercițiile EFT, pentru diferite programe.

Am parcurs vara trecută, cu succes (-12kg) un program de eliberare a kilogramelor, iar acum pregătesc exercițiile pentru un program de acceptare a prosperității (de eliminare a auto-sabotajului)

- croșetatul și ascultatul de audiobooks, pe canapea – în dormitor, pentru că în sufragerie nu am decât un fotoliu și o canapeluță de la setul din locul de luat masaș tot acolo creez și bijuteriile, fie ele croșetate sau frivolite, cu sau fără mărgele.

- Jurnalele și cutiile-poșetă, pe masa din sufragerie, pentru că este activitatea care se întinde pe cea mai scurtă durată, pentru un obiect, așa că pot elibera masa fără efort.

Pentru că am de gând să vă fac cunoștință cu noile mele creații, în zilele următoare, m-am gândit să încep cu locul în care le dau viață și de aceea am început cu biroul și poveștile.

Scriu de mai mulți ani, cu intermitențe, la niște romane. Am publicat doar unul, cu iz de autobiografie, deocamdată în tiraj redus, pentru prieteni și cunoscuți.

Însă scriu aproape zilnic, pentru blog sau pentru mine, povești despre orice.

Experiența din ultimii zece ani, de lucrul cu copiii, în calitate de profesor (home teacher), mi-a oferit inspirație pentru mai multe serii de povești, dar nu le sosise vremea.

Astă iarnă, de Crăciun, am scris scurte povestioare, de oferit cadou, pentru o fetiță de 6 ani, care locuiește la Londra, iar bunica ei mi-e prietenă, aici în România. 

Poveștile, pe care le-am printat în ediție bilingvă (română - engleză), traduse de mine, au avut parte de o primire de excepție.

Așa mi-a venit ideea să extind aceste serii la câte 12 povești și să le însoțesc de câte un jurnal. De ce să aibă numai adulții jurnale?

Ce conține un jurnal pentru o fetiță de 6 ani? Întrebări - provocări, cu loc pentru răspuns printr-un desen sau pictură, la fiecare poveste. 

De exemplu 

”Desenează imaginea pe care o ai în minte când îți amintești această poveste”, 

”Ai fi vrut ca povestea să se încheie diferit? Arată-mi ideea ta printr-un desen!” 

”Ai vrea să-i oferi Clarei un personaj care să o însoțească în viitoarele călătorii? Cine ar fi? Pictează-l!” 

”Este o anume aventură în care ai vrea să vezi cum se descurcă Clara? Desenează ideea!”

Am continuat cu o serie de povestiri pentru elevul dislexic cu care lucrez de doi ani și acum este în clasa a VIa.

Între timp mi s-au cristalizat ideile pentru alte două serii. 

Prima este dedicată unui băiețel de clsa a IIIa, care a dezvoltat o timiditate excesivă în urma divorțului părinților, iar doi prieteni Tik – cățelul și Tok – robotul Lego, îl ajută să se vindece, 

A doua, unui grup de liceeni care pornesc pe urmele unui mister, descoperit într-un cufăr din mansarda vechii clădiri a școlii, intrată în renovare. Cufărul a aparținut primei directoare a liceului, o persoană de origine germană, care a avut de suferit după război...

Când scriu?

În weekend am timp să mă așez la birou dimineața, însă în celelalte zile este nevoie să-mi programez sesiunile de scris în funcție de alte activități.  Am ajuns la concluzia că cel mai practic, dacă nu vreau să mă las luată de valul activităților casnice, este să nu mă fac prea comodă când vin acasă. Așa că îmi descalț pantofii, mă spăl pe mâini, mănânc ceva, îmi fac un strop de cafea și deschid laptopul înainte de a mă apuca de orice altceva. De obicei scriu câteva ore (2-3), apoi mai am timp suficient pentru celelalte activități.

Dacă însă fac ”greșeala” să mă schimb în haine comode de casă, să mă așez să citesc câteva pagini sau să croșetez câteva rânduri... înainte de a mă apuca de scris... cel mai adesea nu mai ajung la birou. Îmi notez pe carnețel ideile care vin în timp ce citesc, ascult muzică sau vizionez filme și... atât.

Zilele acestea am decis să aplic regula cu scrisul întâi cât mai des, pentru a finaliza cât mai repede poveștile și a le putea trimite la o editură și către cititorii mici și mari.

Asăzi, sâmbătă, 23 mai 2026, dimineață mi-am tradus și adaptat două exerciții EFT ce vor face parte din programul pentru prosperitate, apoi am fost cu fiica mea cea mare (singura care locuiește în România) la mama la prânz, ca în fiecare sâmbătă. Când m-am întors am aplicat regula ”întâi scrisul” și a funcționat perfect.

Așa am ajuns să scriu această postare și să mai finalizez o poveste.

Închei cu un mesaj primit de curând prin newsletter-ul de la Mike Dooley 

”Notes from the Universe -TUT”:

Pe curând, cu vești bune!